Postări

Se afișează postări din decembrie, 2017

Androginul însărcinat

Imagine
În fiinţa mea se produce cel mai teribil război. De parcă două capete febril se tachinează şi-mi alungă orice gând din carcasa mult prea incomodă pentru un cuvânt. Suntem unul şi aceeaşi, stea şi lumină el arde plăpând – îndepărtat, ea fără nicio vină îşi stinge vâlvătaia brusc şi-l lasă pe sărman să bâjbâie angoasat prin vidul din van. Prinsă la mijloc, nu mai pot juca rolul de mamă şi nici a urca în temniţa lor nu-mi e cu putinţă fiindcă ştiu cine e vinovat şi cine nu mai are credinţă. Pun între cele două părţi o oglindă şi-i las să vorbească, să se cunoască pe ei înşişi – singurătatea ascunde mai multe răspunsuri decât orice preambul psiho-analitic printre vise şi visuri. Oglinda devine un scut sensibil – e spartă de nevoia Celuilalt de a deschide calea către Opusul din Apus; se privesc curioşi, c-un ochi închis, prin abis. - Ţi-e teamă? - Ţi-e teamă? - Apucă-mă de mână. - Apucă-mă de mână. Şi fiinţa s-a născut înăuntrul

În numele Universului. (3)

Imagine
Cap. 3: Întoarcerea acasă (?) (Vezi cap. 1 şi cap. 2 pentru aprofundare) Words, words, words…urechile-mi sunt astupate, gura-mi este încleştată. Apropierea de ea mi-a distrus orice urmă infimă de echilibru pe care o posedam. Mă simt obosit, răvăşit, epuizat, însingurat complet. Nu-mi place această călătorie în care am pornit, dar cumva… ceva mă poartă involuntar înspre capătul ei. Care capăt? Al  meu sau al ei? Mama (cât de ciudat îmi este să o numesc astfel pe fiinţa de foc din faţa mea!) ne conduce către o altă planetă, presupusă a fi “locul de unde am apărut” în această vâltoare absurdă de materie neagră. Am fost obligat, alături de Amleth şi Tesla (fiindcă mâţa alchimista nu a avut nimic de obiectat în faţa extravaganţei evenimentului) să parcurg un drum incert, drumul patimilor, în care fiecare demon interior se rupe din mine şi-mi iese-n cale. Ea, această fiinţă misterioasă, aşterne un drum de văpâi pe care păşim şi ne ardem tălpile (cine mai poartă pantofi în ziua

Te caut şi nu mă găsesc.

Imagine
Sunt un biet privitor absent ce nu-şi mai aude ecoul latent. Mi-a fost dat să caut lumina-n noapte (ce erezie! să cauţi alinare atunci când îţi trebuie) ce-am văzut nu poate fi văzut decât cu ochiul minţii. Orice alt simţ pe care l-am posedat vreodată a fost ars brutal în tumultul visceral al coşmarurilor; Am rămas doar cu trupul meu, sfâşiat de chintesenţă-n particule atât de mici, încât am crezut pentru o clipă că …m-am născut din nou.  Îmi ciupesc fiecare bucăţică din corp şi nu mă simt ca fiind a mea. Devin o oarecare. Sunt oare cea care va scrie următorul/următoarea *insert here* de succes ori mă voi stinge stingheră, într-un un ungher al minţii mele mult prea melancolice…? Adevărul se joacă de-a v-aţi ascunselea prin vintrele şi venele mele. La fel şi Dumnezeu. O fărâmă divină am cules de prin ciupiturile mele Am o fărâmă divină ce-mi străluceşte-n vârful capului şi-n degete şi tot ce-ating devine poezie. Totuşi, de ce mă si