"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star."

Oricine compune un vers din când în când Dar când scriu eu… inspir literele, mestec silabele, cuget îndelung la metafore le aranjez pe degete să rimeze. Le-nşir printre cartilaje precum o aţă neîntreruptă de bruiajul zilei ori al nopţii le visez, le vizionez cum se agaţă de mine şi mă sfâşie refuză să-mi destupe mintea până când nu le transpun… Mă gâdilă textual cu litere de mătase până şi pe unghiile roase de timp când mi se-nfig în degete precum acele este semnalul de a atinge foaia cu pixul… să scriu…

În vis te-am perceput reală, căci în lumea de-afară tu eşti doar o fantasmă cenuşie, tristă, însingurată, dezolată, deziluzionată. În vis te-am mângâiat cu venele prin neuroni, ţi-am săgetat inima îmi curgi; esenţă de iubire întruchipare a tot ce e senzaţie. Numai în vis te pot atinge într-o perfecţiune înglodurată de manifeste stupide ale unei fiinţe solare. Strigi, strigi cerşeşti după o bucată de absolut şi-astfel mă chemi Îţi reglez percepţiile, fiind doar un cerşetor într-o lume a viselor mă pierd prin idei posibile şi le ondulez pe cele inaccesibile le pierd în mine… Dezorientat caut ieşirea din tine ne iubim aiurea, cu capul la picioare, dar tot ne iubim şi-acum… şi-aici… fiindcă tu… - eşti doar un vis -

Curg prin timp şi mă-nconjor de sfere negative ale umanului nu mai există curcubee, nici senzaţii, doar… raţiune. Timpul curge prin mine; - e frustrant – Cum mă aflu acum n-am să mai fiu… vreodată Îmi pierd până şi raţiunea de a fi în aşteptarea unei morţi nemuritoare. S-a scurs totul şi mi s-a uscat - de atâtea inutilităţi – Mintea-mi. Timpul devine armă împotriva mea şi mor de la glonţul minutar… secundă cu secundă, către abis. M-am rupt de tinereţe, nu mai sunt copil Clepsidra mi se sparge şi cade-n uitare Flăcările mă purifică atemporal Şi-mi redau un ceas… în fiecare dimineaţă.

Medicament îmi devine raţiunea combate tragicomedia sentimentelor Demonic mă privesc în zările unui verde orizont Negrul se-nconjoară… în cercul interior. N-am tratat cu un leac prea eficient uneori, nici nu-mi alină suferinţele Sadic, abandon ca Prometeu, să mă urc pe tronul Zeilor Ca un mort în ultimele clipe spasmice… Deloc nu funcţionează, de parcă nici n-ar exista îl curentez la neuroni în semn de-ajutor Mă ignoră creierul, demonul se culcă lângă Emoţiile se sparg în mine, făcând lumină… Îmi nefericesc simţurile… le ucid încet o durere spulberă papile, piele, vene, intestine Ce fel de durere? Oare se va termina vreodată? 

Un gust acid mi s-a blocat între buze mă spăl cu zâmbete, clăbuci de râsete, mestec gume de fericire… degeaba! S-a înţepenit! fac gargară cu optimism şi tot nimic ce să mai fac? Cu ce să mai încerc? Mă clătesc cu apă de la robinet, iar gustul îmi îmbracă… Limba-mi zbiară soluţia! Gust din vieţile altora prin apă curgătoare de la robinet, iar ele sunt şi mai amare, murdare, şi mai acide gura mea fiind deschisă, şi-au găsit un loc unde pot vieţui după ce au fost frecate din gingiile depresivilor şi scuipate în mormanul de apă mecanizată… Care-mi este decizia?! Nu mă mai spăl! Prefer să mi se carieze fericirea, decât să-mi curăţ zâmbetul cu boală… ca apoi să nu mai am cu ce zâmbi!