Recenzii

De












https://senzatiaunuivolvox.blogspot.com/2018/08/emma-bovary-don-quijote-si-inca-cineva.html




Comentarii

Trimiteți un comentariu

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

De
Imagine
Ce este real? Destinul pe care (se presupune) că-l deţinem? Există o fericire mai mult sau mai puţin impusă/auto-impusă în care intră a avea un loc de muncă bine plătit, o carieră, o familie, o casă, dar toate acestea sunt oare standardul vieţii pe care avem dreptul să o trăim?! Din punctul meu de vedere, acestea sunt metode ale statutului, ale societăţii ancestrale, de îndoctrinare a spiritului uman. Suntem nişte fiinţe care avem nevoie de aer, de natură, de lumină, avem nevoie să privim zborul păsărilor pentru a învăţa cum să ne creştem aripi… în timpul în care trăiesc, nu mă simt liberă şi nici fericită cu standardele iluzorii după care majoritatea se ghidează. Din păcate, societatea contemporană ne-a
Citiţi în continuare:

Ce mai înseamnă în ziua de azi curajul de a fi tu însuţi?

De
Imagine
Pe lângă faptul că avem o societate consumeristă ce pare a ne consuma ea pe noi înainte de apuca măcar să schiţăm un gest de autoapărare, fericirea de a fi tu însuţi, lipsit de bagajul imagistic al lucrurilor devoratoare şi în absenţa eternei comparaţii cu exteriorul voalat de prejudecăţi al altora (care niciodată nu corespunde în totalitate cu interioritatea pe care fie încearcă să o modifice, fie încearcă să o ascundă adânc, atât de adânc încât uită că sunt oameni înainte de orice altceva), pare a fi ceva abstract. Cine mai e fericit în ziua de azi? Scriind aceste lucruri, mă întreb constant, iar răspunsul nu e deloc satisfăcător. Îmi doresc vieţile altora să se plieze pe unicitatea mea, îmi doresc aia şi ailaltă fără a vedea că, de fapt, am totul deja în mine, precum o mină de aur în care zace metalul preţios în aşteptarea descoperitorilor. Şi la fel se aplică tuturor, doar că unii aleg voit să devină orbi, iar alţii sunt orbiţi de strălucirea falsă a altora. Revin cu întrebarea ...
Citiţi în continuare:

NoD Dublu

De
Imagine
Cerşim nemurirea prin glasurile noastre care se contopesc atunci când strigăm în faţa stelelor “Ne iubim şi nimic nu ne poate despărţi!” Alergăm împreună eu te ţin de-o mână, tu de-un picior şi călărim peste timp norii prăfuiţi ce ni se-ascund printre coaste. Dependenţă, curaj şi tandreţe Respirăm iubire - inhalăm atomii celuilalt şi expirăm cuvinte ce ne mângâie. Nicio caracatiţă iluzorie nu ne poate abandona în faţa suflului vieţii. Suntem eterni prin simplul fapt de a fi îndrăgostiţi până şi de umbra nopţii peste care păşim pentru a ne îmbrăţişa Existăm fiindcă ne-am împletit visele cu aţă-dependenţă cu miraj-curaj cu feţe-tandreţe şi-apoi, le-am înnodat în jurul nostru… Mi se pare că aud culorile cum se prind de bulgării cenuşii ce deodată se-nalţă către tentaculele solare spre care zburăm şi noi, iubind - în infinitul infinit.
Citiţi în continuare:

Un mic joc de cuvinte

De
Imagine
Nu e totul despre cât, cum şi ce scrii. E vorba şi despre ce simte cel care te alege drept imagine simbolică a gândurilor lui timide. Pot să spun acum orice despre orice şi tu să citeşti oricum despre orice. Pot să te fac să râzi sau nu, intenţiile fiind copii legaţi de degetele mele ca într-o presare a gheţii pe o sticlă spartă. Întocmai cum înşir ca să mă joc mărgele de cuvinte, aşa şi gândul tău ajunge la mine dinainte de a-l fi gândit. Îl iau cu penseta ca pe oricare altul să-l examinez sub microscopul secular. Dacă mai rămâne ceva din el, e bine; dacă nu – atunci rămână poezia mea care-ţi poate înlocui lipsa. Dar asta înseamnă că trebuie să spun ceva cu sens, nu? „sens”, „sens”, „snes”, „enss”, „ness”. Ce sens? Nu e niciun sens aici, tu doar citeşti un şirag plăpând de versuri ce se aleargă până la capăt, se rostogolesc, URLĂ!, se opresc. Se opresc?  Sursă foto: Muzeul de artă din Craiova, 2018 © ...
Citiţi în continuare: