NoD Dublu

De ,

Cerşim nemurirea
prin glasurile noastre care se contopesc
atunci când strigăm în faţa stelelor
“Ne iubim şi nimic nu ne poate despărţi!”

Alergăm împreună
eu te ţin de-o mână,
tu de-un picior
şi călărim peste timp
norii prăfuiţi ce ni se-ascund printre coaste.

Dependenţă, curaj şi tandreţe
Respirăm iubire -
inhalăm atomii celuilalt
şi expirăm cuvinte ce ne mângâie.
Nicio caracatiţă iluzorie
nu ne poate abandona
în faţa suflului vieţii.
Suntem eterni
prin simplul fapt de a fi
îndrăgostiţi până şi de umbra nopţii
peste care păşim pentru a ne îmbrăţişa
Existăm fiindcă
ne-am împletit visele
cu aţă-dependenţă
cu miraj-curaj
cu feţe-tandreţe
şi-apoi, le-am înnodat
în jurul nostru…

Mi se pare că aud culorile cum se prind
de bulgării cenuşii
ce deodată se-nalţă către tentaculele solare
spre care zburăm şi noi, iubind -
în infinitul infinit.








Comentarii

  1. costi pop28 ianuarie 2017 la 11:44

    Nu vraau decat sa-ti sugerez, in a-ti pastra stilul acesta, inconfundabil.
    Cateodaata, citesc poeziile colegilor de pe Confluente Literare si raman surprins, incotro s-a indreptat poezia romaneasca, poeme scrise intr-un mod eminescian notoriu, mai toti avand in minte ingeri, basme, fluturi, muguri de iubire, stele, aripi, luna intre stele...stii bine si tu, ai sesizat aceasta turnura, ce ma lasa cu un gust amar.
    Partea amuzanta si tragica in acelasi timp, este aceea ca unora, multi, le place si se inghesuie sa aprecieze, lasand comentarii de genul...minunat, sublim, plecaciuni, reverente si altele.
    Voi incheia, e momentul sa cobor la pacientul meu, apoi sa revin pe aici, dupa ora 21:00, la voi fiind 22:00 si in final, sa termin si pe azi, dupa ora 22:30.
    Gand bun si spor la visare.Scrie tot ce crezi ca inseamna viata, uneori, eu voi citi, doar sa am internet, ca acum.:-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ana Grecu29 ianuarie 2017 la 00:03

      Stilul face parte din mine, nu-l pot alunga (ar insemna sa ma reneg). Multumesc pentru parerea sincera, pot afirma ca va sustin opinia in legatura cu modalitatile de exprimare in poezia moderna... din pacate, se imita foarte mult si se creeaza foarte putin. Va astept cu mare drag comentariile!

      Ștergere
    2. Unknown29 ianuarie 2017 la 01:05

      Nu mă aștept să comentezi la cele scrise de mine, cu toate că mi-ar prinde bine, din parte ta...
      Scrii bine, ești inteligenta spre extreme, scolata intr-un mediu frumos, alternând cu tot ce înseamnă adolescentă, ultimul tau drum spre viitoarea maturitate.
      Gând bun și spor...La scris.:-)

      Ștergere
    3. Ana Grecu29 ianuarie 2017 la 02:21

      Intotdeauna raspund oamenilor care se ghideaza dupa propriile valori morale! Va multumesc pentru complimente, va doresc inspiratie si... rabdare! Incet, incet vom transforma lumea intr-un mediu frumos pentru toti cei care merita:)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Popular

Ce mai înseamnă în ziua de azi curajul de a fi tu însuţi?

De ,
Imagine
Pe lângă faptul că avem o societate consumeristă ce pare a ne consuma ea pe noi înainte de apuca măcar să schiţăm un gest de autoapărare, fericirea de a fi tu însuţi, lipsit de bagajul imagistic al lucrurilor devoratoare şi în absenţa eternei comparaţii cu exteriorul voalat de prejudecăţi al altora (care niciodată nu corespunde în totalitate cu interioritatea pe care fie încearcă să o modifice, fie încearcă să o ascundă adânc, atât de adânc încât uită că sunt oameni înainte de orice altceva), pare a fi ceva abstract. Cine mai e fericit în ziua de azi? Scriind aceste lucruri, mă întreb constant, iar răspunsul nu e deloc satisfăcător. Îmi doresc vieţile altora să se plieze pe unicitatea mea, îmi doresc aia şi ailaltă fără a vedea că, de fapt, am totul deja în mine, precum o mină de aur în care zace metalul preţios în aşteptarea descoperitorilor. Şi la fel se aplică tuturor, doar că unii aleg voit să devină orbi, iar alţii sunt orbiţi de strălucirea falsă a altora. Revin cu întrebarea
Citiţi în continuare:

Un mic joc de cuvinte

De ,
Imagine
Nu e totul despre cât, cum şi ce scrii. E vorba şi despre ce simte cel care te alege drept imagine simbolică a gândurilor lui timide. Pot să spun acum orice despre orice şi tu să citeşti oricum despre orice. Pot să te fac să râzi sau nu, intenţiile fiind copii legaţi de degetele mele ca într-o presare a gheţii pe o sticlă spartă. Întocmai cum înşir ca să mă joc mărgele de cuvinte, aşa şi gândul tău ajunge la mine dinainte de a-l fi gândit. Îl iau cu penseta ca pe oricare altul să-l examinez sub microscopul secular. Dacă mai rămâne ceva din el, e bine; dacă nu – atunci rămână poezia mea care-ţi poate înlocui lipsa. Dar asta înseamnă că trebuie să spun ceva cu sens, nu? „sens”, „sens”, „snes”, „enss”, „ness”. Ce sens? Nu e niciun sens aici, tu doar citeşti un şirag plăpând de versuri ce se aleargă până la capăt, se rostogolesc, URLĂ!, se opresc. Se opresc?  Sursă foto: Muzeul de artă din Craiova, 2018 ©
Citiţi în continuare:

Emma Bovary, Don Quijote şi… încă cineva

De ,
Imagine
Cum a ajuns Flaubert la modelul femeii îndrăgostită de iluziile livreşti? Cu siguranţă că nu a fost primul scriitor care a apelat la un fel de parodie pe tema credinţei în lumea ficţională ca şi cum ar fi realitatea cea mai reală… Cervantes a fost cel care a făcut trecerea de la romanţele cavalereşti care promovau poveştile-tip (un cavaler rătăcitor pleacă într-o aventură, eventual însoţit de un scutier fidel, şi, într-un final fericit, salvează o prinţesă şi devine rege peste împărăţia tatălui ei) la primul roman-parodie, implicit şi modern. Dar Cervantes, în textul lui, uzează de o dublă parodie; atât la nivelul contextual, cât şi la nivel metatextual. Pe măsură ce Don Quijote, însoţit de Sancho Panza şi măgarul lui, îşi continuă drumul către nicăieri călare pe Rocinante, aventurile nu se tem să apară, dar sub formă inversată. Don Quijote pare atacatorul celor inofensivi, cu toate că el se luptă doar/împotriva imaginaţiei lui. S-a dezbătut mult pe tema cine e mai nebun dintre Don
Citiţi în continuare:

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

De ,
Imagine
Ce este real? Destinul pe care (se presupune) că-l deţinem? Există o fericire mai mult sau mai puţin impusă/auto-impusă în care intră a avea un loc de muncă bine plătit, o carieră, o familie, o casă, dar toate acestea sunt oare standardul vieţii pe care avem dreptul să o trăim?! Din punctul meu de vedere, acestea sunt metode ale statutului, ale societăţii ancestrale, de îndoctrinare a spiritului uman. Suntem nişte fiinţe care avem nevoie de aer, de natură, de lumină, avem nevoie să privim zborul păsărilor pentru a învăţa cum să ne creştem aripi… în timpul în care trăiesc, nu mă simt liberă şi nici fericită cu standardele iluzorii după care majoritatea se ghidează. Din păcate, societatea contemporană ne-a
Citiţi în continuare: