Jurnal de lectură (V)

“Vegetariana” – Han Kang

Man Booker International Prize 2016

Editura Art, 245 de pagini

Citate care m-au impresionat şi care vă oferă o mostră din geniul scriitoarei sud-coreene:

• “Yeong-hye radia forţa copacului solitar crescut în sălbăticie, cu ramuri ce se înalţă nestingherite spre nicăieri.”

• “Când visăm, luăm totul drept realitate. Dar atunci când ne trezim, ştim că n-a fost nimic… deci într-o zi ne vom trezi şi atunci…”

Cheong a fost personajul care m-a impresionat cel mult prin destinul său. El trăieşte drama artistului neînţeles. Încearcă să-şi expună gândurile prin culori pentru a le putea face vizibile,
a le da o formă, caută cu disperare un canal de comunicare cu exteriorul. Imposibilitatea concretizării abstractului duce la stigmatul artistului care se vede abandonat, trăieşte în singurătatea angoasantă (vezi articolul de pe blogul meu – am explicat aici în detaliu), nu-şi poate percepe lucid propriile gânduri, se lasă mânat de instinctele mai mult sau mai puţin morale… se îndrăgosteşte de cumnata sa, Yeong-hye sau e fermecat de iluzia unei fiinţe care nu mai face parte din lumea “normală” şi implicit poate înţelege ceea ce i se refuză chiar şi propriei conştiinţe: esenţa culorilor în arta sa? De ce Yeong-hye se simte vindecată prin apropierea de natură? Oare petalele pictate pe trupul ei sunt pansamentul de care avea nevoie pentru rănile de nevindecat ale spiritului?

Poate că arta lui Cheong pare vulgară, dar pentru mine reprezintă atingerea sublimului şi întoarcerea în efemeritate pentru a găsi demonstraţia fizică, o formă simplă de exemplificare pentru omul inert în căutarea adevărului suprem.

Destinul lui Yeong-hye (sau Vegetariana, adică personajul principal al romanului) se agaţă cu brutalitate şi multă violenţă de cercul: Carne - Natură – Apă. Totul porneşte de la coşmarurile care o bântuie, se crede o criminală şi renunţă să mai deguste orice aliment care are vreo conexiune cu lumea animală. În acest caz, avem primul semn de anorexie, însă cititorul este păcălit de substratul filozofic al viselor protagonistei. Eliminând carnea, ne rămân produsele “verzi”, cele smulse din mediul lor şi puse în faţa ochilor noştri cât mai crude, cât mai fade cu putinţă (viziunea familiei ei, dar şi a soţului asupra acestei schimbări).

Dorinţa de a deveni copac poate fi interpretată destul de exact prin poziţia adoptată în finalul romanului: capul îi este orientat spre pământ – gândirea ei se agaţă de origini, se scufundă-n sine, în propria magmă încărcată de abuzurile suferite în copilărie şi lipsa de interes a oricui faţă de persoana ei; gândurile i se înţepenesc precum rădăcinile- un refuz categoric şi permanent de a mânca; picioarele sunt desprinse de sol, îndreptate către cer – eliberarea de constrângerile societăţii, un fel de zbor cu capul în jos, spre origini. Această poziţie adoptată, stând în mâini, ilustrează şi o formă de revoltă faţă de o societate care alege să vadă existenţa şi tangentele ei doar într-un singur fel. Cei care se abat de la aceste norme intră în categoria de “nebuni” şi trebuie readuşi cu orice preţ pe făgaşul “normalităţii”, fără a sta cineva de vorbă despre trecutul lor sau despre aspiraţii legate de viitor. Sunt doar nişte cazuri medicale care trebuie redresate sau omorâte, din păcate. Şi abandonul este o formă de ucidere, prin lipsa de comunicare se ucide sufletul, dar mai ales, speranţa.

Dorinţa lui Yeong-hye de a bea numai apă înseamnă o purificare interioară, un botez al emoţiilor copleşitoare netratate din copilărie şi ignorate de către soţul ei în tinereţe. Aceste trăiri puternice, care duc la dereglări neuronale severe renasc prin sora lui Yeong-hye, In-hye:

• “Simţea că din durerea ce o înghiţea ca un hău întunecat erupeau, în acelaşi timp, o frică intensă şi un ciudat sentiment de pace interioară.”

Abia în final, când rezolvarea conflictului interior atât de devastator constă doar în eliberarea trupului de povara sufletului, In-hye recunoaşte durerea chinuitoare a surorii ei… prea târziu pentru ea, însă. Un fel de răzbunare o obligă pe In-hye să simtă propria ei lipsă de sens combinată cu o puternică singurătate, o criză a unei fiinţe care a pierdut lupta cu viaţa prin însăşi teama de a lupta…

Sfârşitul acestei cărţi: “Revoltată împotriva a tot ce există, aşteaptă un răspuns” mă duce cu gândul la personajul Iona din opera dramatică omonimă… un strigăt adresat nimănui, o viaţă ce pare că ţi-a închis orice cale de acces spre iluminare nu-ţi oferă decât posibilitatea de întoarcere în sine. Yeong-hye a suferit o întoarcere brutală, greu de controlat, care a acaparat-o într-un univers lipsit de lumină. In-hye mai are o şansă; să fie oare ţipătul ei cel care va sparge lumina?