"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star."

În ce se măsoară viaţa unui bibliofil? În numărul de cărţi citite? În numărul de cărţi achiziţionate (fie ele de colecţie sau nu)? Dar ce este un bibliofil până la urmă, trecând peste simpla definiţie a cuvântului? Esenţa unui bibliofil nu constă în numărul cărţilor citite sau la care râvneşte, ci în dorinţa de a găsi un răspuns întrebării „de ce citim?”. Bibliofilul este exemplul viu pentru răspunsul afirmativ la această eternă dilemă a omului îndrăgostit de cărţi. El citeşte nu de dragul tehnicilor de lectură (deşi se întâmplă foarte des şi acest lucru), ci de dragul artei de a citi. A te cufunda într-un fotoliu, iarna, cu o pătură înfăşurată şi eventual cu o pisică cuibărită în poala ta, torcând, iată starea ideală în care un bibliofil îşi poate desfăşura activitatea. Cadrul intră deja în estetica idealului şi se află în visele oricărui pasionat de lectură din modernitate, dar esenţialul rămâne nespus. De ce alege un om să-şi petreacă o mare majoritate a timpului său citind, î...

Francesc Miralles – iubire cu „i” mic şi Wabi-Sabi Humanitas, 2017, Bucureşti, traducere din spaniolă de Cornelia Rădulescu Primele cărţi pe care le-am citit de la acest autor (şi cu siguranţă nu ultimele) au o poveste specială, dat fiind faptul că o persoană la care ţin foarte mult a ales să îmi indice primul pas către opera scriitorului Francesc Miralles povestindu-mi despre pasiunea pentru Japonia şi pentru Murakami implicit. Cititorii cu adevărat devotaţi, cititorii care nu lasă cartea din mână şi care, după ce au devorat tot ce se putea de la respectivul autor, aleg să recitească, să revină în universul atât de fascinant care i-a schimbat pentru totdeauna; aceşti cititori vor înţelege ce înseamnă să-ţi împărtăşeşti obsesia pentru stilul, cărţile, personajele, vocea naratorială cu o persoană la fel de iremediabil legată de realismul magic caracteristic lui Murakami. Dar să trecem la romane… În iubire cu „i” mic , povestea lui Samuel – profesor de limbă şi literat...

Pentru timpul care a mai rămas de stors la mare (sub o umbrelă, când e prea cald), la munte (în pauzele meritate după câteva trasee montane), acasă, în timp ce ne ascundem de căldură sau la bunici, înainte să înceapă numărarea inversă până la începerea unui nou an şcolar, vă propun o listă. Îmbinând lecturile mele din această vară, în care m-am dedicat mai mult de 100% criteriilor şi gusturilor personale, cu timpul liber de care probabil dispuneţi dacă vă pregătiţi să plecaţi în concediu, am încercat să încropesc lista în aşa fel încât să se găsească aproape toate genurile sau stilurile, numărul de pagini să varieze, iar autorii să vă încânte cu poveşti pe care le puteţi recomanda şi prietenilor/colegilor atunci când vă veţi întoarce din vacanţă. Într-o ordine aleatorie, iată ce vă recomand: 1.       Simona Antonescu – Hanul lui Manuc Pentru cei care au citit Fotograful curţii regale şi sunt familiarizaţi cu această autoare, ultimul ei roman face o inc...

Cartea o găsiţi aici . Să nu mă părăseşti – Kazuo Ishiguro  Polirom, Iaşi, 2017 (traducere de Vali Florescu) Anul trecut, Kazuo Ishiguro, acest scriitor japonez-mai-mult-britanic, a câştigat premiul Nobel pentru literatură, la doar un an după o întreagă discuţie pro sau contra lui Bob Dylan şi la inevitabila nedreptate (considerată de unii cititori) împotriva lui Murakami. Cumva, acest premiu a fost catalizatorul reacţiei mele de a-l descoperi pe scriitorul Ishiguro dincolo de distincţia primită. Am vrut să-i cercetez stilul, modalităţile de a-şi construi personajele (îl am în minte pe Anthony Hopkins interpretând rolul majordomului), viziunea lui asupra lumii, dar şi propriile mici filosofii care-şi pot găsi rezolvarea în conflictele puternice din romanele sale. Prima carte la care m-am decis să scriu o recenzie şi, de altfel, prima carte pe care am citit-o de la Ishiguro este „Să nu mă părăseşti”, apărută în colecţia Actual a Bibliotecii Polirom. Aviz citito...

Pe firul de păianjen al memoriei de Cella Serghi              Accidentul  de Mihail Sebastian (corelări şi completări) Pe firul de păianjen al memoriei , Cella Serghi, Polirom, Iaşi, 2013 Povestea de dragoste dintre Cella şi Camil Petrescu pare a fi centrul acestui volum de memorii, dar o astfel de judecată simplistă nu face decât să diminueze plăcerea lecturii. Înainte de a porni la drum, trebuie să clarificăm câteva aspecte legate de cartea Cellei Serghi. Nu este un volum de memorii, după cum am putea crede la o primă lectură, ci un fel de jurnal bazat pe o înşiruire oarecum cronologică (spun oarecum deoarece autoarea tinde să revină asupra unor pasaje - evidenţiază importanţa întâlnirii cu Camil, spre exemplu) care îi explică romanele în materie de inspiraţie şi biografie. Cât a folosit Cella în Pânza de păiajen , Mirona sau Genţiane din ceea ce a trăit şi cât a inventat, aceste două întrebări îşi găsesc răspunsul în împleti...

Sfîrşit de sezon – Marius Chivu An apariţie: 2014, editura Polirom  Colecţia Fiction Ltd , 241 de pagini Cartea o puteţi achiziţiona de aici Cu excepţia lui Eric Emmanuel Schmitt, nu cred că am mai citit cărţi de proză scurtă, cu toate că m-a tentat să descopăr universul lui Julien Barnes la un moment dat. Chiar şi aşa, scriitorul român cunoscut mai mult pentru jurnalele sale de călătorie, pe numele său – Marius Chivu, a reuşit să mă atragă-ntr-o atmosferă cu totul aparte. Poate a fost faptul că m-am regăsit în anumite pasaje (şi eu am avut bunici la ţară) sau pur şi simplu stilul scriitoricesc m-a cucerit fără drept de ripostă (ceea ce înseamnă talent). Dar să o luăm cu începutul… Cele 11 povestiri mă urmăresc chiar şi-n momentul când scriu acest articol; oare ce i-a spus doctorului urolog persoana din prima povestire? Talia l-a sunat sau nu? Cu cine a rămas – Elena sau Eliana…? Întrebările induc o stare de meditaţie la absurdul existenţial – unele lucrur...

O viaţă măruntă – Hanya Yanagihara An apariţie:2015, editura Polirom (2017) Traducere de Adriana Bădescu Nu pot să descriu acest roman în cuvinte simple, care să reducă acţiunea sau personajele la stereotipuri fiindcă acest roman este diferit… aş putea spune că e fascinant, trebuie citit, merită pus la loc de cinste-n bibliotecă … etc., dar toate acestea nu reprezintă nimic pentru romanul despre care vreau să vă vorbesc. Acţiunea decurge lent, cu descrieri mai mult sau mai puţin relevante (prea multe adverbe şi adjective de genul: “Mânca liniştit. Privea tăcut. Ofta apăsat.”), dar e bine construită în jurul personajului prinicipal, Jude St. Francis. Precum o tornadă spaţială din care se va naşte o stea, Jude trebuie să înveţe să accepte, să nu se lupte cu imposibilul (de ce a avut soarta pe care a avut-o? nimeni nu-i poate da un răspuns), cu necunoscutul, neprevăzutul care-l pot distruge prin simplul fapt că un om nu le poate învinge. Jude prezintă un război a...