Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Ce este real? Destinul pe care (se presupune) că-l deţinem?

Există o fericire mai mult sau mai puţin impusă/auto-impusă în care intră a avea un loc de muncă bine plătit, o carieră, o familie, o casă, dar toate acestea sunt oare standardul vieţii pe care avem dreptul să o trăim?! Din punctul meu de vedere, acestea sunt metode ale statutului, ale societăţii ancestrale, de îndoctrinare a spiritului uman. Suntem nişte fiinţe care avem nevoie de aer, de natură, de lumină, avem nevoie să privim zborul păsărilor pentru a învăţa cum să ne creştem aripi… în timpul în care trăiesc, nu mă simt liberă şi nici fericită cu standardele iluzorii după care majoritatea se ghidează.

Din păcate, societatea contemporană ne-a
anihilat iubirea (nu afirm acest caz în proporţie de 100%, ci de 99% fiindcă întotdeauna există excepţia de la regulă), ne-a murdărit  puritatea deoarece scopul ei este să ne îndepărteze de la adevăratul scop în viaţă al fiecăruia – să trăim după propriile noastre principii într-o lume care nu agreează nonconformiştii!

Cu cât ne complacem în ceea ce propun alţii în legătură cu modul ideal de a trăi, cu atât ne afundăm în minciună. Devenim nişte maşinării care muncesc degeaba (câştigăm bani ca să plătim taxe), intrăm într-un sistem care ne anihilează individualitatea şi opiniile personale, dar, mai ales, ne lăsăm înghiţiţi de un sistem care ne “educă” creierele pentru a nu oferi posibilitatea răzvrătirii. Oamenii cu adevărat curajoşi au înfrânt concepţiile care interferau cu Mulţimea şi au deschis ochii: aşa s-au născut revoluţiile! Vizionarii care şi-au dorit să readucă omul unde îi este locul – libertatea de a planifica zborul către cele mai înalte culmi, fără oprelişti din partea celor ţintuţi pe pământ.

Sunt de părere că iluzia în care trăim (nu trăim, de fapt! ) se poate îndepărta prin trezirea sentimentului de iubire, prin cărţi şi prin artă, prin vise cu ochii deschişi, prin a-ţi pune întrebări, prin a inspira (alţi oameni) şi expira. Anularea gândurilor cu origini străine pentru câteva momente prin exerciţii de yoga, tehnici de mindfulness poate aduce beneficii pe termen lung, omul conectându-se cu universul. A studia în amănunt o ştiinţă (psihologie, fizică, biologie…) ori un curent artistic ne va putea  alinia în entropia universului cu esenţa existenţei noastre – A TRĂI !

Iluzia funcţionează precum un truc magic – păcăleşte auditoriul, dar magicianul este conştient de tehnică. Totuşi, există în public oameni care realizează că nu aceasta este Magia şi încearcă să descopere logica, să demaşte minciuna pentru a renaşte.

Cum nu putem porni revoluţii la fiecare nemulţumire pe care o avem în această viaţă, trebuie să găsim un ECHILIBRU între ceea ce promovează ei şi ceea ce credem noi. A tăcea este înţelept, însă nu trebuie să le permitem altora să ne dărâme crezurile filosofice. Suntem obligaţi moral de propria conştiinţă să ne apărăm valorile personale, dar şi pe cele universale. Masele nu vor lupta, însă cei care se cunosc pe ei înşişi şi au descoperit iluzia realităţii se pot ridica şi se pot transforma în păpuşari (pentru o cauză nobilă sau nu; din păcate există şi a doua variantă), încercând să redreseze omenirea. Libertatea de exprimare şi de gândire reprezintă doi factori cruciali în evoluţia unui individ, dar şi a unui popor. Aici  putem remarca diferenţele dintre regimurile totalitare şi cele - presupuse a fi – democratice.

“Clopotul de sticlă” sub care ne protejăm de duhurile rele ale societăţii se sparge la un moment dat, altfel am trăi în propria noastră iluzie… nu ne minţim singuri şi nici nu-i lăsăm pe alţii să o facă!

Fiecare om este o stea într-o constelaţie… cu toţii putem străluci, însă depinde cât de departe suntem de cel care ne vede pentru a ne transmite lumina mai departe, într-un proces continuu de evoluţie...