Crucea vieţii în patru colţuri
Crucea vieţii în patru colţuri e expusă! Primul e plămădit din neamuri străvechi S-a ridicat pe-un vârf de munte Străluceşte în orbire Ca un fulg de cristal topit în apă de izvor! Al doilea, Universul l-a născut Din rătăcirea prin Infern şi întoarcerea în Rai Curge la infinit prin timp, dar nici n-are vreun început Se aseamănă cu stele căzătoare pe cerul torid… Al treilea colţ e observabil din orice punct Era o rază a fericirii ce-ndeplineşte speranţe Din ea s-a creat zâmbetul, apoi a apărut şi gândul… Pe parcurs, s-a transformat şi-n suflet omenesc. “Colţul Regelui” şi cel de pe urmă colţ S-a îngropat cu tot cu coroana Lumii într-un tainic loc Destinul, soarta şi inconştientul îi sunt supuşi Unii îl numesc credinţă, alţii Dumnezeu,… Arta celor patru colţuri se defineşte în Natură, Univers, Oameni şi al lor Dumnezeu-Rege Crucea vieţii se compune şi armonizează arta existenţei Aceea artă plantată de om prin viaţă!...