"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star."

Credit: Tumblr Trăiesc alături de nori, contemplu lumea de la-nălţime Micismul mi se pare infinit, norii-mi sunt cămin Mă pierd prin albeaţa lor de dimineaţă Şi pictez contururi în nuanţe de albastru, după dorinţa-mi! Mă joc cu zarea; Râd, iar râsul mi se preschimbă-n picături; Gâdil norii cu bagheta magică a fiecărei amintire de copil; Iar ei scutură aburul nervos spre mine Eu mă feresc în salturi şi le zâmbesc Iar în micimea de jos începe ploaia… Cum e să te simţi mic? Deasupra ta să ai un infinit de stelele ce-apun Sau să alergi cu Soarele în spate către orizont? Cred că e haios să te ştii pitic printre cei mai mici; Joaca cu ei nu se sfârşeşte, îţi răspund la nedumeriri cruciale; Mie nu-mi răspunde nimeni… nici nu ştiu a-mi elibera cuvintele din gânduri… Hi-hi! Ce-mi pasă mie?! Am norii mei de pluş, Am cerul meu albastru pur Uneori, se aprind şi luminiţe-n noapte Le văd, albe, sclipitoare Îmi doresc a mă juca cu tot, şi cu ele ...

Credit: Tumblr Trăiesc alături de nori, contemplu lumea de la-nălţime Micismul mi se pare infinit, norii-mi sunt cămin Mă pierd prin albeaţa lor de dimineaţă Şi pictez contururi în nuanţe de albastru, după dorinţa-mi! Mă joc cu zarea; Râd, iar râsul mi se preschimbă-n picături; Gâdil norii cu bagheta magică a fiecărei amintire de copil; Iar ei scutură aburul nervos spre mine Eu mă feresc în salturi şi le zâmbesc Iar în micimea de jos începe ploaia… Cum e să te simţi mic? Deasupra ta să ai un infinit de stelele ce-apun Sau să alergi cu Soarele în spate către orizont? Cred că e haios să te ştii pitic printre cei mai mici; Joaca cu ei nu se sfârşeşte, îţi răspund la nedumeriri cruciale; Mie nu-mi răspunde nimeni… nici nu ştiu a-mi elibera cuvintele din gânduri… Hi-hi! Ce-mi pasă mie?! Am norii mei de pluş, Am cerul meu albastru pur Uneori, se aprind şi luminiţe-n noapte Le văd, albe, sclipitoare Îmi doresc a mă juca cu tot, şi cu ele ...

Niciodată n-am văzut cum plouă. Nu am auzit vreodată şipotul. Nici picăturile cum se preling alene. N-am călcat într-o baltă întunecată, nici de noroi nu m-am împroşcat, Mereu voi fi curată ca lacrima… şi-aşa am să rămân. Picătura mea e plecată din Soare, cu destinaţie pe Neptun. Se-nmulţeşte, devine râu, se transformă în ocean… O lacrimă se desprinde şi se scurge pân’ pe lutul originar. Culeg din roua dimineţii, de pe-o frunză de trifoi Pun în palma-mi aspră şi mă gâdilă Agăţ o picătură în buzunar. Când am nevoie de tristeţe, Mângâi dulcea lacrimă şi mi-o asortez La temperament, la zi, la vis. Las să-mi şifoneze obrazul, genele… Îmi imaginez a fi reală şi-o prind în căuşul degetelor, o fac inel. Niciodată n-am plâns în ploaie Nici păcatele nu mi le-am mărturisit Am rămas nebotezată… de mirosul ploii.