"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star."

Alerg prin zbor încercând să prind clipele de foc într-un joc mistic. Mă depărtez în zbor culegând ramuri verzi suflând prin vânt către Steaua Polară. Mă scutur în aer de penele cui am fost şi-mi eliberez aripile de conştiinţă. Mă cutremur de zbor fiindcă am simţit pământul de atâtea ori l-am mestecat printre dinţii unei ne-speranţe. Zbor atunci când alerg zborul meu e limitat înfipt mă păstrez îmcerc să evadez lupt să mă (re)creez trupul mi-l vizitez ca apoi să mă consternez şi să mă elucidez de mine, de mine doi, de noi, de voi goi Cine sunt eu să alerg liber când orizontul mi se deschide şi-mi gâdilă timpanul: “Vino, verbul… te-aşteaptă!” Credit: Tumblr

Eventualitatea de întâmplare a noastră alunecă în abisul speranţelor destrămate şi al viselor spulberate… Praf se alege din noi, praf plin de praf înecăcios, albicios, dens şi mereu mag de suflet greu… Zbuciumul lumii oarbe ne alungă în depărtări Înconjuraţi de voci sparte şi priviri iscoditoare după oameni mari şi-n apariţii,… rari… Toţi ne caută, habar n-au a ne găsi; Ne pierd aiurea, zic că s-au împrăfoşat destul, iar ale noastre suflări calde se aleg la întâmplare… din însăşi viaţa prăfuită de timpul ideilor aruncate. Ce vină avem noi? Ce vină aveţi voi? Cine e de vină totuşi? Nu se vrea nimeni martir? Niciunul n-a ales, ci am fost pure întămplări ale Universului albicios şi de praf, vise moarte nestors…