"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star."

I’ve become so unhappy that I’ve made my unhappiness a happy place. Fericirea vine din interior, la fel şi frumuseţea şi iubirea, dar şi ura, dispreţul, nemulţumirea… Suntem un ghem care adună sentimente peste sentimente sperând că putem atinge Nirvana în parcursul nostru către… Inspir-expir, inspir-expir mă simt, sunt respiraţie şi (mă) suflu către Înalt pentru a mă izola de biata realitate târâtoare pe sub ochi şi vene … muşcă în coşmaruri-tornadă şi mângâie cu ploaia cavoul din stern. Realitatea suntem noi – spune existenţialista din mine Ei sunt păpuşile noastre, noi suntem ai lor,

Supoziţii se fac la amiază – temerarul dinte se zgâlţâie pe cimentul aurit nu sunt decât eu şi-o bicicletă pe un drum de ţară pustiu. Străbat amintiri şi-mi închid nările Nu vreau să respir ceea ce se-ascunde-n prezent voi fi liberă precum norul călător voi detaşa lumina de oameni. Mă-nalţ printre coline purpurii copilăria mi s-a stins aici, a murit devreme cu prima privire aruncată-n vâltoarea de suflete tari şi absurde “Eu nu vreau să mă fac mare!” însă viaţa ţi-a luat-o înainte nu o mai poţi cuprinde şi degeaba explodezi când îţi prinzi piciorul între spiţe – ea e departe, nu te aşteaptă… Însângerată te ridici cu o ultimă suflare strigi:

În vis te-am perceput reală, căci în lumea de-afară tu eşti doar o fantasmă cenuşie, tristă, însingurată, dezolată, deziluzionată. În vis te-am mângâiat cu venele prin neuroni, ţi-am săgetat inima îmi curgi; esenţă de iubire întruchipare a tot ce e senzaţie. Numai în vis te pot atinge într-o perfecţiune înglodurată de manifeste stupide ale unei fiinţe solare. Strigi, strigi cerşeşti după o bucată de absolut şi-astfel mă chemi Îţi reglez percepţiile, fiind doar un cerşetor într-o lume a viselor mă pierd prin idei posibile şi le ondulez pe cele inaccesibile le pierd în mine… Dezorientat caut ieşirea din tine ne iubim aiurea, cu capul la picioare, dar tot ne iubim şi-acum… şi-aici… fiindcă tu… - eşti doar un vis -

‘Baby, I’m addicted… it feels like poison You-uuu bring something out of me Please, don’t send me alone! You-uuu bring something out of me…’ I have such a strong desire to shout out those lyrics, but I’m afraid people might think I am crazy. After all, who are they to judge me if I want to sing?! If I feel happy, should I hide it? I am on my way to school, with my typical outfit on; I mean, my uniform: a silky material with shades of brown and yellow on top and near the neck line and it has flowers embroideries on the white sleeves. I listen one of my several favourite   songs; A girl, the sun who’s playing with the autumn leaves and some little birds that twitter the symphony of nature… this is me, nothing unusual so far… I like to stroll on a ‘not-so-known’ alley that I am used to call: Twitch alley. Here, I discovered the lights and the shadows of every tree and cloud, I smelled flowers like were fresh air, I touched with my bare feet for the first tim...

Crud este orizontul cu ea Când geme şi se zbate, nu vrea Iubire, dragoste şi-amor Din toate:”Eu de dor mor!”. Oare poate să-şi şteagă destinul Hărăzit în deşertăciune şi unicul Hazard al ei să fie O iubire dintr-o mie? Ochii-i se preschimbă-n râuri negre, Sufletul din ea se cerne… Soarele şi Luna se aliază în pierzania ei Şi-şi sparg razele în batjocuri ale vremii… Cu dosul palmei-şi curăţă amarul “Nu-mi daţi dragoste a iubi, nici c-am să iubesc!” Luna şi Soarele se caută-n disperarea Hotărârii unei raze în dar… Îi dau alinare, o-nvelesc în raţiune protectoare “Dragostea poate fi înşelătoare…” Fata ştie a iubi în timpi nebuni; de-acum pătimaş se-mbrăţişează cu lumina!

A fost odată… o fată. O fată care trăia în lumea oamenilor mari, dar şi a celor mici. O fată care nu-şi găsea locul, se simţea abandonată pe acest Pământ, în această existenţă. O fată care-şi scria visele cu lacrimi strânse conştiincios cu suferinţă şi care zâmbea cu speranţa că “mâine poate se va produce şi schimbarea mea”. O fată care se uita în oglindă şi se vedea doar pe ea,… atât. Îşi vedea corpul, gol sau acoperit de diferite materiale; îşi vedea degetele de la picioare, mici şi uşor rotunjite la vârfuri, apoi gleznele… fine; urmau picioarele, în toată splendoarea lor, subţiri şi drepte; puţin mai sus era un loc încă neexplorat de alţii, rămânând doar al ei deocamdată, apoi abdomenul, şoldurile şi câteva semne din naştere plasate pe piele(semne din copilăria ei nemuritoare pe care încă o preţuieşte şi uneori o mai caută prin amintiri); privirea îşi continua traseul, către sânii mici aflaţi deasupra proeminenţelor corsajului de 12 perechi; două mâini lunguieţe, încheiate cu...