"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star."

N-ar trebui să fac pauze aşa dese;   Dacă eu mă uit într-o vâltoare abisală şi nu mai am răgaz să mă salvez atunci cine, cine va putea săruta imposibilul în locul meu? Şi dacă-l atinge altcineva, dacă altcineva mă scoate din mine mă plasează aleatoriu pe linia vieţii (închid ochii. încep să visez. E prea multă lumină în această călătorie, iar eu prea obosită ca să pot dormi) şi mă lasă liberă să alerg liberă prin infinituri paşnice, colorate, extazice atunci mai sunt eu cea care scrie cuvintele pe hârtie, mai sunt eu ochiul care clipeşte când vântul îmi împreunează genele? mai sunt eu cea care suspină la glasuri de copii? mai sunt eu piciorul întins dimineaţa, lângă tine? mai sunt eu glasul care alungă teama de întuneric: “Nu-ţi fie teamă, nu eşti singur!” Mai sunt eu… eu?   N-ar trebui să fac pauze aşa dese; îmi ies din ritm şi ritmul iese din mine. Deşi îmi place să văd cum secundele se aleargă pe cadran, îmi p...

Credit: Tumblr Trăiesc alături de nori, contemplu lumea de la-nălţime Micismul mi se pare infinit, norii-mi sunt cămin Mă pierd prin albeaţa lor de dimineaţă Şi pictez contururi în nuanţe de albastru, după dorinţa-mi! Mă joc cu zarea; Râd, iar râsul mi se preschimbă-n picături; Gâdil norii cu bagheta magică a fiecărei amintire de copil; Iar ei scutură aburul nervos spre mine Eu mă feresc în salturi şi le zâmbesc Iar în micimea de jos începe ploaia… Cum e să te simţi mic? Deasupra ta să ai un infinit de stelele ce-apun Sau să alergi cu Soarele în spate către orizont? Cred că e haios să te ştii pitic printre cei mai mici; Joaca cu ei nu se sfârşeşte, îţi răspund la nedumeriri cruciale; Mie nu-mi răspunde nimeni… nici nu ştiu a-mi elibera cuvintele din gânduri… Hi-hi! Ce-mi pasă mie?! Am norii mei de pluş, Am cerul meu albastru pur Uneori, se aprind şi luminiţe-n noapte Le văd, albe, sclipitoare Îmi doresc a mă juca cu tot, şi cu ele ...

Credit: Tumblr Trăiesc alături de nori, contemplu lumea de la-nălţime Micismul mi se pare infinit, norii-mi sunt cămin Mă pierd prin albeaţa lor de dimineaţă Şi pictez contururi în nuanţe de albastru, după dorinţa-mi! Mă joc cu zarea; Râd, iar râsul mi se preschimbă-n picături; Gâdil norii cu bagheta magică a fiecărei amintire de copil; Iar ei scutură aburul nervos spre mine Eu mă feresc în salturi şi le zâmbesc Iar în micimea de jos începe ploaia… Cum e să te simţi mic? Deasupra ta să ai un infinit de stelele ce-apun Sau să alergi cu Soarele în spate către orizont? Cred că e haios să te ştii pitic printre cei mai mici; Joaca cu ei nu se sfârşeşte, îţi răspund la nedumeriri cruciale; Mie nu-mi răspunde nimeni… nici nu ştiu a-mi elibera cuvintele din gânduri… Hi-hi! Ce-mi pasă mie?! Am norii mei de pluş, Am cerul meu albastru pur Uneori, se aprind şi luminiţe-n noapte Le văd, albe, sclipitoare Îmi doresc a mă juca cu tot, şi cu ele ...