"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star."

Un ţipăt de fericire răsună pe stradă: - Evrika! Nu-mi pot abţine un chicot atunci când mă gândesc la faptul că acea persoană pe care urmează s-o intervievez tocmai a avut un moment de revelaţie. Intru în bloc, urc cele câteva etaje şi parcă deja simt cum energia unor idei “creţe” mă copleşeşte. Nici nu e nevoie să bat la uşă, Ioana deja mă aşteaptă în prag şi-mi face semn să intru mai repede. - Haide, am ceva să-ţi arăt! Aş fi vrut să o strâng în braţe pentru o clipă fiindcă nu ne-am văzut de ceva timp, însă ea fuge către o lumină care pâlpâie undeva prin apartament. Trece în fugă dintr-o cameră în alta, ignorând acvariul susţinut de doi stâlpi improvizaţi din carcase de DVD-uri. Zic în sinea mea că acei peşti sunt norocoşi datorită faptului că nu posedă un acvariu bogat în accesorii şi sunt puţini, altfel sunt sigură că s-ar fi prăbuşit “construcţia” cu prima ocazie. Nu realizez că m-am oprit să admir ingeniozitatea Ioanei decât atunci când mă strigă, fără să scoată ...

Credit: Tumblr Strada verde din copaci Şi albastră de pe cer Ajunge până pe pământ Şi se colorează în vânt Se-ndoaie peste munţi Şi scuipă venin dintr-un caduceu Se transformă-n cap de leu Caută irişi vorbitori, deloc nepăsători Culege muţenia viselor Împrăştie smerenia clipelor Îi cresc picioare cu roţi Infinită, cât ar fi, nu deţine suficient trai pentru toţi… Oamenii o calcă apăsat mai mereu O scuipă sau se spovedesc pe ritmul unei picături Unii-şi măzgălesc păcatele cele mai negre cu o cretă Şi-ngenunchează pe strada verde, închinând memorii Pe cea albastră nu se mai încumetă nimeni să păşească… E prea sus şi insuficient marcată Te poţi prăbuşi în gol Sau să rămâi gol în profunzime… Unii şi-au asfaltat propria stradă Şi-şi urmează singuri calea Alţii au rămas orbi şi nemişcaţi Şi nu mai calcă nicio stradă Cum e mai bine? Să-ţi alegi o stradă ca-un bulevard, Aglomerată, prăfuită şi îndoctrinată? Sau vrei să capeţi st...