INTERVIUL - partea a IV-a: Experimentul -

Un ţipăt de fericire răsună pe stradă:

- Evrika!

Nu-mi pot abţine un chicot atunci când mă gândesc la faptul că acea persoană pe care urmează s-o intervievez tocmai a avut un moment de revelaţie.

Intru în bloc, urc cele câteva etaje şi parcă deja simt cum energia unor idei “creţe” mă copleşeşte. Nici nu e nevoie să bat la uşă, Ioana deja mă aşteaptă în prag şi-mi face semn să intru mai repede.

- Haide, am ceva să-ţi arăt!

Aş fi vrut să o strâng în braţe pentru o clipă fiindcă nu ne-am văzut de ceva timp, însă ea fuge către o lumină care pâlpâie undeva prin apartament. Trece în fugă dintr-o cameră în alta, ignorând acvariul susţinut de doi stâlpi improvizaţi din carcase de DVD-uri. Zic în sinea mea că acei peşti sunt norocoşi datorită faptului că nu posedă un acvariu bogat în accesorii şi sunt puţini, altfel sunt sigură că s-ar fi prăbuşit “construcţia” cu prima ocazie. Nu realizez că m-am oprit să admir ingeniozitatea Ioanei decât atunci când mă strigă, fără să scoată capul din dormitor:

- Ana! The genius is waiting.

Biroul ei este plin de post-it-uri cu diverse formule matematice, foi cu desene complexe legate de diverse mecansime fizice: scripeţi, circuite electrice… într-un colţ sunt stivuite într-un zgârie-nori peste 40 de cărţi care mai de care mai şocante: Dickens, Balzac, Freud, Umberto Eco, Jane Austen, surorile Brontё şi multe altele. Atunci când intru în apartamentul ei, nu reuşesc să fiu atentă la detalii (dacă mă întrebaţi, habar n-am ce culoare au pereţii ori câte camere sunt), ci sunt complet fascinată de biroul ei alb, aşezat sub o fereastră care oferă oricui priveşte frumuseţea centrului Bucureştiului.

- Uite, am terminat proiectul pentru cursul de informatică de la facultate! Ce părere ai?

- Mai întâi, nu crezi că ar trebui să-mi explici ce face?

- Ba da, ba da… vezi tu, am creat un program care detectează personalitatea fiecăruia doar prin aplicarea câtorva algoritmi. Spre exemplu, sunt cincisprezece întrebări la care fiecare participant trebuie să răspundă…

- Sună interesant, dar cred că s-a mai făcut, zic eu timidă, nedorind să-i distrug planul.

- Nu m-ai ascultat până la capăt. Inovaţia mea este următoarea: în aceste întrebări sunt incluse şi cinci “fişe de lucru”. Cu alte cuvinte, candidatul poate să introducă desene, iar testul le va înregistra automat, ca apoi să le proceseze pentru aflarea trăsăturilor definitorii ale subiectului.

Ne apropiem de calculator, iar Ioana deschide aplicaţia:

- Citeşte… ai întrebări standard, pe urmă ai asta: “Desenează un copac” sau un animal, orice îţi cere testul. Există aici o porţiune albă, ca un fel de Paint, unde poţi “răspunde” şi să dai submit. Dar nu ăsta e secretul…

- Dar care e atunci?

Se opreşte din gesticulat. Lumina ecranului i se reflectă în ochelari, pe părul creţ şi independent, pe piele şi pe haine… o aura de geniu se conturează în jurul ei… tot ce pot observa la fata care se află în faţa mea este zâmbetul satisfăcut pentru îndeplinirea unui scop (pe termen scurt, fiindcă mai are multe proiecte în derulare, proiecte de viitor).

- Ştii că mama este psiholog, nu? Ei bine, ea m-a pus în contact cu diverşi  psihologi pentru a mă susţine în acest proiect… secretul este următorul, la fiecare test care este accesat, un psiholog din echipa pe care am strâns-o se va afla în spatele calculatorului şi va interpreta pe loc rezultatele! Cum ţi se pare?

Pentru câteva secunde, chipul ei rămâne suspendat într-o stare de fericire, uimire şi îngrijorare, iar eu nu mai pot articula niciun cuvânt…

O strâng în braţe, izolând laptopul de atenţia noastră şi-i şopteşc:

- Bravo.

Propun să bem o cafea afară, în inima Bucureştiului, dar ea refuză, invocând pretextul că aşteaptă un telefon important.

- Ok, rămânem aici. Crezi că poţi să-mi răspunzi la câteva întrebări în timp ce aşteptăm?

- Have no mercy, râde ea.

- În ce crezi?

- Cred în mine şi în forţele proprii. Asta mă ajută să trec peste orice obstacol.

După un moment de pauză, chicotim amândouă, gândindu-ne la cât sexism şi misoginism se ascunde în lume, iar Ioana este printre singurele persoane care deţin un astfel de crez demn de apreciat.

- Descrie o pasiune de-a ta.

- Sunt un om pasionat de ştiinţă. Să vezi aplicabilitatea ştiinţelor exacte, cum ar fi matematica, chimia, fizica, în viaţa reală este magic.

Mi-a cerut voie să deviem de la subiect… a povestit de la facultate cursurile şi cerinţele fiecărui profesor, iar eu doream să aflu cât mai multe detalii.

Numai când telefonul a scos un sunet inocent, am remarcat că discutăm de cel puţin o oră despre altceva decât interviul. Am căzut de comun acord că trebuie să terminăm discuţia cumva, deşi niciuna nu-şi doreşte aşa ceva.

- Cum vezi tu lumea?

Îşi ia cana de cafea şi mă îndeamnă să o urmez la fereastră. Îmbulzeala, aglomeraţia, numărul impresionant de pietoni ori de maşini mă duce cu gândul la un furnicar… am contemplat împreună felul oamenilor de a se compara cu nişte furnici într-o perpetuă acţiune, căutând un rost prin muncă (şi formele ei adiacente).

- Lumea este plină de suprize şi într-o schimbare permanentă. De aceea e un mare avantaj dacă eşti open-minded în ziua de azi. În felul acesta înveţi încontinuu despre ce este în jurul tău.

Am mai fi discutat în continuare, dacă nu suna telefonul… Ioana avea întâlnire, iar eu am plecat pentru a o lăsa să se pregătească.

Ce mai pot adăuga despre această fată care îşi dedică mare parte din sine ştiinţei decât un simplu, dar totuşi adevărat “Bravo!”.

Sunt sigură că vei scrie istorie, iar dacă îţi vei continua studiile astfel, cu siguranţă ai să faci parte din elita internaţională a oamenilor de ştiinţă contemporani. You rock, girl!