"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star."

Un ţipăt de fericire răsună pe stradă: - Evrika! Nu-mi pot abţine un chicot atunci când mă gândesc la faptul că acea persoană pe care urmează s-o intervievez tocmai a avut un moment de revelaţie. Intru în bloc, urc cele câteva etaje şi parcă deja simt cum energia unor idei “creţe” mă copleşeşte. Nici nu e nevoie să bat la uşă, Ioana deja mă aşteaptă în prag şi-mi face semn să intru mai repede. - Haide, am ceva să-ţi arăt! Aş fi vrut să o strâng în braţe pentru o clipă fiindcă nu ne-am văzut de ceva timp, însă ea fuge către o lumină care pâlpâie undeva prin apartament. Trece în fugă dintr-o cameră în alta, ignorând acvariul susţinut de doi stâlpi improvizaţi din carcase de DVD-uri. Zic în sinea mea că acei peşti sunt norocoşi datorită faptului că nu posedă un acvariu bogat în accesorii şi sunt puţini, altfel sunt sigură că s-ar fi prăbuşit “construcţia” cu prima ocazie. Nu realizez că m-am oprit să admir ingeniozitatea Ioanei decât atunci când mă strigă, fără să scoată ...

Am idee de un vis! Vreau să-l fac adevărat; Am idee de o realitate! Vreau s-o transform în vis. Cine vrea un vis al realităţii Sau Cine vrea o realitate plină de vise? Două cuvinte simple, opuse în context totuşi definesc fericirea umană Două cuvinte ca o parabola parabolizate la infinit, mărginite în tâlc, insuflate de minţi omeneşti… Visul realităţii e de-acum un adevăr gol făr’ pic de imaginaţie, iar născut din cugetul persoanei nu înseamnă decât nulitate. Realitatea visurilor se pierde ca o nebuloasă Cu toţii avem vise, cu toţii visăm Însă nu mulţi îşi manipulează visele… În realitate!... le aruncă într-o mulţime vidă de alte vise consumate…

Ce s-ar întâmpla dacă ne-am fi imaginat întreaga noastră existenţă? Dacă noi, oamenii prezentului, trăim de fapt în visul altcuiva? Dacă tot ce ne înconjoară este doar plăsmuirea unei alte minţi, altfel decât cea pe care o cunoaştem şi pe care o vom denumi general creier ? O minte capabilă să controleze miliarde de fiinţe, fiecare cu destinul său individual, cu o înfăţişare diferită şi cu ambiţii fie ciudate, irealizabile ori nebuneşti? Acest control este atât de bine prelucrat încât suntem îndoctrinaţi să credem că deţinem monopolul tuturor clipelor, oamenilor, obiectelor care ne compun vieţile noastre, când noi nu suntem formaţi decât din imaginaţie… pură imaginaţie! Credit: Tumblr Această teorie este deja prezentă în minţile câtorva oameni de ştiinţă şi a încercat să prindă contur şi-n nucleul ideilor mele asupra existenţei umane. Bineînţeles că la început nu am dat crezare acestor vorbe bizare, însă, cu timpul, am analizat posibilităţile şi am îndreptat punctele s...

Credit: Tumblr Strada verde din copaci Şi albastră de pe cer Ajunge până pe pământ Şi se colorează în vânt Se-ndoaie peste munţi Şi scuipă venin dintr-un caduceu Se transformă-n cap de leu Caută irişi vorbitori, deloc nepăsători Culege muţenia viselor Împrăştie smerenia clipelor Îi cresc picioare cu roţi Infinită, cât ar fi, nu deţine suficient trai pentru toţi… Oamenii o calcă apăsat mai mereu O scuipă sau se spovedesc pe ritmul unei picături Unii-şi măzgălesc păcatele cele mai negre cu o cretă Şi-ngenunchează pe strada verde, închinând memorii Pe cea albastră nu se mai încumetă nimeni să păşească… E prea sus şi insuficient marcată Te poţi prăbuşi în gol Sau să rămâi gol în profunzime… Unii şi-au asfaltat propria stradă Şi-şi urmează singuri calea Alţii au rămas orbi şi nemişcaţi Şi nu mai calcă nicio stradă Cum e mai bine? Să-ţi alegi o stradă ca-un bulevard, Aglomerată, prăfuită şi îndoctrinată? Sau vrei să capeţi st...