"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star."

Ştiu că doare, vrei să-ţi smulgi coastele şi sternul şi inima şi alte organe care te mai ţin pe linia de plutire când tu, de fapt, vrei să se termine subit şi fără durere… Te văd atunci când îţi aprinzi o ţigară, te văd atunci când nu ţi se mai închid ochi de somn, iar visele nu te mai caută, te văd atunci când bei chiar dacă nu-ţi-e sete te văd atunci când loveşti din reflex mâna întinsă (fiindcă viaţa ţi-a jucat prea multe feste, nu-i aşa? Ţi-a luat când trebuia să-ţi dea, nu?) te simţi abandonat de soartă, te simţi al nimănui;

“milk and  honey” – Rupi Kaur #1 New York Times Bestseller An apariţie: 2015, editura Andrews McMeel Publishing În România, o puteţi găsi aici The hurting, the loving, the breaking, the healing , acestea sunt cele patru etape prezente în cartea indiancei devenită fenomen internaţional.  Iniţial, am crezut că este vorba despre poezie, apoi, când am avut ocazia să mă delectez în linişte cu paginile acestei cărţi, am avut senzaţia că de fapt poezia ascunde o poveste ce poate fi transpusă într-un roman. Se citeşte fără întrerupere, este fluidă de la un capăt la altul, ceea ce facilitează contactul cititorului cu lectura.  Versurile aparent simpliste sunt dovada unei lupte interioare ce a devastat orice criteriu de siguranţă ce făcea conexiunea dintre lumea exterioară/realitatea şi sentimentele intense revărsate precum o cascadă de nestăvilit. Inocenţa distrusă timpuriu are repercursiuni în viitorul adult, distruge la rândul ei echilibrul dintre trup şi minte, dintre eu şi

Mă-ntorc către mine de fiecare dată când lumea mă abandonează. Mă pierd printre glasurile care-mi tocesc timpanele, mă pierd printre degetele care-mi încleştează esofagul opresc respiraţia, mă sufocă, nu am altă şansă decât să visez spre interior. Capul îmi este purtat de corp, dar mintea mea nu înţelege

“ Vegetariana” – Han Kang Man Booker International Prize 2016 Editura Art , 245 de pagini Citate c are m-au impresionat şi care vă oferă o mostră din geniul scriitoarei sud-coreene: “Yeong-hye radia forţa copacului solitar crescut în sălbăticie, cu ramuri ce se înalţă nestingherite spre nicăieri.” “Când visăm, luăm totul drept realitate. Dar atunci când ne trezim, ştim că n-a fost nimic… deci într-o zi ne vom trezi şi atunci…” Cheong a fost personajul care m-a impresionat cel mult prin destinul său. El trăieşte drama artistului neînţeles. Încearcă să-şi expună gândurile prin culori pentru a le putea face vizibile,

Întunericul devine lumină străbate visele abandonate ale celui mai cicatrizat suflet fiindcă ştie că acolo se ascunde… ! Liniştea ! Numai cel care a tăcut şi a încetat să mai caute alinarea între azi şi ieri, (secretul stă în prezent) viaţă şi moarte, (moartea e un capitol al vieţii, nu e sfârşitul) gol şi tot, (ce minimalist e acest vers…) arhitectura naturii şi ruinele urbane, (o decadenţă a bunului gust ne cuprinde, ne ucidem valorile) între el şi ceilalţi (ne sufocăm în propria demenţă) Numai el ştie cum trebuie să accepţi

Durerea cea mai cumplită pe care o manifest deseori este lipsa de comunicare între oameni. Cu toate că nu sunt adepta conceptului de “a citi minţi” deoarece o consider o încălcare gravă a intimităţii, uneori această abilitate-minune ar putea salva relaţii, ar facilita exprimarea gândurilor unui timid ş.a.m.d. Fiecare dintre noi are dreptul la intimitate, iar aceasta se dobândeşte cu adevărat doar într-o singurătate absolută. Singurătatea este un lucru benefic, atât pentru spirit, cât şi pentru minte. Din cele mai mari dureri au luat naştere cele mai impresionante opere/capodopere – şi aici mă gândesc la exemplul de tărie al Fridei Kahlo şi la angoasa virulentă a Sylviei Plath. Ce deducem de aici? Artistul neînţeles se retrage în

I’ve become so unhappy that I’ve made my unhappiness a happy place. Fericirea vine din interior, la fel şi frumuseţea şi iubirea, dar şi ura, dispreţul, nemulţumirea… Suntem un ghem care adună sentimente peste sentimente sperând că putem atinge Nirvana în parcursul nostru către… Inspir-expir, inspir-expir mă simt, sunt respiraţie şi (mă) suflu către Înalt pentru a mă izola de biata realitate târâtoare pe sub ochi şi vene … muşcă în coşmaruri-tornadă şi mângâie cu ploaia cavoul din stern. Realitatea suntem noi – spune existenţialista din mine Ei sunt păpuşile noastre, noi suntem ai lor,