"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star."

Nu e totul despre cât, cum şi ce scrii. E vorba şi despre ce simte cel care te alege drept imagine simbolică a gândurilor lui timide. Pot să spun acum orice despre orice şi tu să citeşti oricum despre orice. Pot să te fac să râzi sau nu, intenţiile fiind copii legaţi de degetele mele ca într-o presare a gheţii pe o sticlă spartă. Întocmai cum înşir ca să mă joc mărgele de cuvinte, aşa şi gândul tău ajunge la mine dinainte de a-l fi gândit. Îl iau cu penseta ca pe oricare altul să-l examinez sub microscopul secular. Dacă mai rămâne ceva din el, e bine; dacă nu – atunci rămână poezia mea care-ţi poate înlocui lipsa. Dar asta înseamnă că trebuie să spun ceva cu sens, nu? „sens”, „sens”, „snes”, „enss”, „ness”. Ce sens? Nu e niciun sens aici, tu doar citeşti un şirag plăpând de versuri ce se aleargă până la capăt, se rostogolesc, URLĂ!, se opresc. Se opresc?  Sursă foto: Muzeul de artă din Craiova, 2018 © ...

Între mine şi tine zace întortocheat un motan legat cu o sfoară de ochiul meu stâng şi ochiul tău drept. Uneori, se mai trezeşte şi se rostogoleşte; …eu cad sau tu cazi, dar niciodată unul peste celălalt. Uneori cască şi scurtează distanţa dintre privirile noastre. Uneori pătrunde şi-n memorie ne înnoadă gândurile, iar când ne certăm nu mai folosim cuvinte ci câte un ghem scămos pe care-l scuipăm de la unul la altul. Câteodată, mai clipesc şi eu şi tu Motanul abia de-şi ridică capul pe coadă, se unduie în miorlăit… vrea linişte. Ne fixăm privirea, rămânem încremeneţi, n-avem ce face. Motanul toarce. Sursa - Pinterest

Întunericul devine lumină străbate visele abandonate ale celui mai cicatrizat suflet fiindcă ştie că acolo se ascunde… ! Liniştea ! Numai cel care a tăcut şi a încetat să mai caute alinarea între azi şi ieri, (secretul stă în prezent) viaţă şi moarte, (moartea e un capitol al vieţii, nu e sfârşitul) gol şi tot, (ce minimalist e acest vers…) arhitectura naturii şi ruinele urbane, (o decadenţă a bunului gust ne cuprinde, ne ucidem valorile) între el şi ceilalţi (ne sufocăm în propria demenţă) Numai el ştie cum trebuie să accepţi

Îmi bălăngănesc picioarele inert pe marginea infinitului şi mă-ntreb: “Oare am trăit destul?” O stea coboară, lumina ei se stinge apoi alta şi iar alta şi iar alta până ce bezna se-nstalează în întuneric, total. Nici sunetul iritat nu mai răzbate bariera neagră totul se diminuează, dar eu… sclipesc pe marginea UNIversului… visez. Mă-ntind să cuget la trecut, dar am uitat complet ce s-a întâmplat cu o viaţă înainte să fi murit. Inima ticăie în ritm cu tăcerea, sângele pulsează precum apăsarea clapelor nu există aer, iar plămânii mei devin suport pentru o pădure presărată cu flori-gând. Ies din mine liane, buruieni, ciuperci grauri îşi fac veacul în haos iar o bufniţă mi se-aşează pe chip. Precum o mască se-ntinde, îi înghit penajul, mă obligă să-nchid ochii îmi şterge visele complet, de parcă aş renaşte. Curaj, am nevoie de puţin curaj oroarea de a nu ştii unde, de a nu ştii cine, de a nu ştii când n-am curaj să (mă) aflu. ...

Tic – tac, tic – tac // Adun timpul în palmă de parcă ar fi firimituri din cozonacul bunicii copt pentru ziua de Crăciun. Aliniez printre liniile palmei cele rămase de festinul închinat unei sărbători creştine Zăpada curge şi iar curge un înger se scutură de praf zgâlţâi un om de zăpadă în globul meu de cristal… Palma stângă mi-e doldora de firimituri parcă aş avea o mână de zăpadă dacă ies să-ntâmpin gerul, am s-o îngheţ dacă rămân, se va topi… Cu cealaltă mână răsucesc broasca-n cheie de 20 de ori într-o parte de 21 de ori în altă parte până ce voi ajunge la vârsta de 50 de ani completă… Strâng nesigură pumnul albit viscolul o zbugheşte-n casă şi răstoarnă tava cu ceştile de cafea pe şorţul bunicii… Mă urnesc prin nămeţi, Abia, abia fac un pas, dar trebuie să mă grăbesc timpul nu-mi ajunge timpul se destramă în palmă aşa că fug… alerg cât mai departe de umbra ce mă urmăreşte-n noapte fug de clipa de-acum c...

O banalitate anormalizată O banalitate uniformizată astfel se descrie însăşi existenţa ciclu repetitiv între viaţă şi moarte. Omul este chiar amorul dintre cele două extreme despărţite de religii care ne obligă să ne conformăm la ceva absurd: o lege a credinţei… Dincolo de misterul universal şi întrebările retorice, se ascunde inimaginabilul pe care-l modelăm de mii şi mii de ani: FRUMOSUL… Arta pură înglobează frumosul ca şi temă, universalitatea, da banalitatea… oare? M-am săturat de tablouri repetitive înfăţişând imagini umane care nu-şi caută sensul ci, prin staticul lor, devin frumoase. Vreau să regăsesc Frumosul şi-n ziua de azi şi-n amintirea mea şi-n aşteptarea zilei de mâine şi-n curajul de a fi nerăbdător. Smulgi clipele din mâna unui Zeu pentru a ţi le-nşira la gât, pe gene, sub picioare – le-nvinui de o biologică degradare care este numai a ta; timpul doar te măsoară şi-ţi spune cât mai ai până ce ai să ...

Oricine compune un vers din când în când Dar când scriu eu… inspir literele, mestec silabele, cuget îndelung la metafore le aranjez pe degete să rimeze. Le-nşir printre cartilaje precum o aţă neîntreruptă de bruiajul zilei ori al nopţii le visez, le vizionez cum se agaţă de mine şi mă sfâşie refuză să-mi destupe mintea până când nu le transpun… Mă gâdilă textual cu litere de mătase până şi pe unghiile roase de timp când mi se-nfig în degete precum acele este semnalul de a atinge foaia cu pixul… să scriu…

După cum deja ştiţi, am câştigat premiul al III-lea la concursul naţional de poezie de dragoste “George Ţărnea”. Joi am participat la festivitatea de premiere (pentru cei interesanţi, un ziar local a publicat un articol despre această fetivitate/ întrunire a oamenilor de cultură din Râmnicu-Vâlcea, Băbeni şi Craiova) şi am citit pentru prima dată o poezie proprie în faţa unui public (“ Mitologic ”). Toţi cei prezenţi ne-au încurajat, ne-au spus că avem talent, iar faptul că am fost publicaţi în această antologie, faptul că am fost jurizaţi de către d-na Gabriela Gheorghişor, d-l Dragoş Teodorescu şi d-l Gabriel Coşoveanu şi am reuşit să-i impresionăm înseamnă enorm. Nu pot să descriu ce sentimente mi-au învălmăşit sufletul în acele momente: fericire, extaz, alienare într-un sens pozitiv… am atins cerul cu mână şi fundul oceanului cu piciorul. Tot ce pot spune este că onoarea, respectul şi o aură de spiritualitate m-au cuprins atunci, fiind o senzaţie pe care vreau să o repet în vii...

Lumina-mi se prăvale Orbesc în disperare Palpit nesperat după o gură de aer Mă scufund într-o melancolie neîncăpătoare, sughiţuri se revarsă, alunec mă agăţ de bunici şi a mea copilărie mă (de)plâng în cenuşă şi-n praf am uitat de mine şi ce-am fost tot s-a dus, tot a dispărut! Mă scutur depresiv înspre ai mei părinţi caut sânul mamei, caut mâna tatei îi smulg privirea-ngrijorată de pe chipul ei ca să zgârii conştiincios degetele făgăduinţei Urlu după dragostea lor, simt cum mă pierd prin fiecare por… Mă decojesc din interior când sunt în dreptul meu goliciunea păcatului originar se oglindeşte-n carne în oase, praful secular se strânge şi se-ngroaşă sufletu-mi devine tegument de la natură la fiecare răsărit, se-ntunecă Se curăţă de mine Şi se-alungă printre câteva clipe de nemurire cercetează absent colţuri de infinit ale unui om prea trist însingurat de gânduri, molatec prin gesturi alunecă-n cruciada existenţei spre a-L găsi pe...

Curg prin timp şi mă-nconjor de sfere negative ale umanului nu mai există curcubee, nici senzaţii, doar… raţiune. Timpul curge prin mine; - e frustrant – Cum mă aflu acum n-am să mai fiu… vreodată Îmi pierd până şi raţiunea de a fi în aşteptarea unei morţi nemuritoare. S-a scurs totul şi mi s-a uscat - de atâtea inutilităţi – Mintea-mi. Timpul devine armă împotriva mea şi mor de la glonţul minutar… secundă cu secundă, către abis. M-am rupt de tinereţe, nu mai sunt copil Clepsidra mi se sparge şi cade-n uitare Flăcările mă purifică atemporal Şi-mi redau un ceas… în fiecare dimineaţă.

Te-am căutat prin mii de clipe şi tot pe mine m-am găsit… dezgolit N-am sperat a te surprinde vreodată pe când făceai amor cu viitorul şi-njurai trecutul cu pasiune. Te-am visat în mii de culori şi tot pe mine m-am sculat (din vis)… incolor Am cerşit Universul, am primit prezentul Fericirea mi-e o sămânţă de mult uscată mâncată de ciumă, molii şi ciugulită de grauri Nu aveam decât o fărâmă de mâine; însă şi aceasta a zburat odată cu tine… Te-am închinat prin infinite altare şi tot pe mine m-am făurit icoană… făcătoare de minuni Am dat foc la pelerinii iubirii; am distrus grădinile Edenului  cu miros de trandafiri-nsângeraţi şi-am eliberat spinii-n ceruri precum fulgii numai pe tine… te-am desprins din mine. Te-am născut de-atâtea ori şi tot eu am înviat… neschimbat Te-am căutat prin oasele-mi, prin sânge, prin simţuri, prin degete, Dar tu ai plecat deja, departe …undeva unde nici eu nu mai sunt…