Tăcerea timpului

Tic – tac, tic – tac

//

Adun timpul în palmă

de parcă ar fi firimituri

din cozonacul bunicii

copt pentru ziua de Crăciun.

Aliniez printre liniile

palmei cele rămase de festinul

închinat unei sărbători creştine

Zăpada curge şi iar curge

un înger se scutură de praf

zgâlţâi un om de zăpadă

în globul meu de cristal…

Palma stângă mi-e doldora de firimituri

parcă aş avea o mână de zăpadă

dacă ies să-ntâmpin gerul, am s-o îngheţ

dacă rămân, se va topi…

Cu cealaltă mână răsucesc broasca-n cheie

de 20 de ori într-o parte

de 21 de ori în altă parte

până ce voi ajunge la vârsta de 50 de ani completă…

Strâng nesigură pumnul albit

viscolul o zbugheşte-n casă

şi răstoarnă tava cu ceştile de cafea

pe şorţul bunicii…

Mă urnesc prin nămeţi,

Abia, abia fac un pas,

dar trebuie să mă grăbesc

timpul nu-mi ajunge

timpul se destramă

în palmă

aşa că fug… alerg cât mai departe

de umbra ce mă urmăreşte-n noapte

fug de clipa de-acum

ce va fi trecut

într-o clipă

prin mine

fără să pot decât suspina…

fug pentru a mă ajunge din urmă

pe mine, cea de dincolo de-acum

acea care n-am fost

decât în vise.

Alerg, mă zbat, alerg, mă izbesc

de un cerşetor acoperit de beznă

care mi se plânge că-i e foame…

“Dă-mi şi mie, mamaie, portocale sau banane…

E Crăciunul!”

Tremurândă mână, o întind

printre zbârcituri au îngheţat firimiturile

cerşetorul râde-n hohote;

altul îi va lua locul,

ce dacă moare?,

dar… uite! Mor eu!

mă scurg printre fulgii care curg

din cerul veşnic orizont,

veşnic limită vizuală

mă topesc de la atâta frig

degetele mi se decleştează

… nu mai am timp,

nicio fărâmă de secundă…

Tic – tac, tic – tac, tic… tac… tac… tac.

…