"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star."

Fericirea nu e soluția. Descoperirea de sine înseamnă o destinație şi mergi. şi mergi. şi mergi. dar nu dai de fericire fiindcă viaţa nu e făcută din flori şi culori şi magie Viaţa te chinuie prin amintiri - îţi dă şi-ţi ia, nu te-ntreabă dacă vrei să fii copil sau dacă vrei să mori e un cerc cinic pentru care ne luptăm cu noi înșine pentru supraviețuire. // şi mergi... şi mergi... şi mergi. şi nu ai nicio şansă să scapi de ambuscada de linii şi conformism abundent capete seci şi uscate cu care ne-mbuibăm zilnic; Trezire - existență stearpă Somn - dacă poți. şi mergi, continui fiindcă ești mult prea obosit ca să te oprești. şi mergi şi nu ai cum să te oprești. Lași totul să se scurgă sperând că vei atinge fericirea dar ea nu s-a născut odată cu tine şi nici nu te va aștepta. Merge singură, tu mergi singur dar orice linii paralele se întrepătrund cândva... cumva. Sursă foto: Tumblr

Sfîrşit de sezon – Marius Chivu An apariţie: 2014, editura Polirom  Colecţia Fiction Ltd , 241 de pagini Cartea o puteţi achiziţiona de aici Cu excepţia lui Eric Emmanuel Schmitt, nu cred că am mai citit cărţi de proză scurtă, cu toate că m-a tentat să descopăr universul lui Julien Barnes la un moment dat. Chiar şi aşa, scriitorul român cunoscut mai mult pentru jurnalele sale de călătorie, pe numele său – Marius Chivu, a reuşit să mă atragă-ntr-o atmosferă cu totul aparte. Poate a fost faptul că m-am regăsit în anumite pasaje (şi eu am avut bunici la ţară) sau pur şi simplu stilul scriitoricesc m-a cucerit fără drept de ripostă (ceea ce înseamnă talent). Dar să o luăm cu începutul… Cele 11 povestiri mă urmăresc chiar şi-n momentul când scriu acest articol; oare ce i-a spus doctorului urolog persoana din prima povestire? Talia l-a sunat sau nu? Cu cine a rămas – Elena sau Eliana…? Întrebările induc o stare de meditaţie la absurdul existenţial – unele lucruri se

N-ar trebui să fac pauze aşa dese;   Dacă eu mă uit într-o vâltoare abisală şi nu mai am răgaz să mă salvez atunci cine, cine va putea săruta imposibilul în locul meu? Şi dacă-l atinge altcineva, dacă altcineva mă scoate din mine mă plasează aleatoriu pe linia vieţii (închid ochii. încep să visez. E prea multă lumină în această călătorie, iar eu prea obosită ca să pot dormi) şi mă lasă liberă să alerg liberă prin infinituri paşnice, colorate, extazice atunci mai sunt eu cea care scrie cuvintele pe hârtie, mai sunt eu ochiul care clipeşte când vântul îmi împreunează genele? mai sunt eu cea care suspină la glasuri de copii? mai sunt eu piciorul întins dimineaţa, lângă tine? mai sunt eu glasul care alungă teama de întuneric: “Nu-ţi fie teamă, nu eşti singur!” Mai sunt eu… eu?   N-ar trebui să fac pauze aşa dese; îmi ies din ritm şi ritmul iese din mine. Deşi îmi place să văd cum secundele se aleargă pe cadran, îmi petrec ore

O viaţă măruntă – Hanya Yanagihara An apariţie:2015, editura Polirom (2017) Traducere de Adriana Bădescu Nu pot să descriu acest roman în cuvinte simple, care să reducă acţiunea sau personajele la stereotipuri fiindcă acest roman este diferit… aş putea spune că e fascinant, trebuie citit, merită pus la loc de cinste-n bibliotecă … etc., dar toate acestea nu reprezintă nimic pentru romanul despre care vreau să vă vorbesc. Acţiunea decurge lent, cu descrieri mai mult sau mai puţin relevante (prea multe adverbe şi adjective de genul: “Mânca liniştit. Privea tăcut. Ofta apăsat.”), dar e bine construită în jurul personajului prinicipal, Jude St. Francis. Precum o tornadă spaţială din care se va naşte o stea, Jude trebuie să înveţe să accepte, să nu se lupte cu imposibilul (de ce a avut soarta pe care a avut-o? nimeni nu-i poate da un răspuns), cu necunoscutul, neprevăzutul care-l pot distruge prin simplul fapt că un om nu le poate învinge. Jude prezintă un război a

A venit timpul nostalgiilor, timpul în care ne bucurăm de ultimele raze de soare şi ne pregătim precum furnica din poveste de iarna grea ce va veni curând. Daţi-mi voie să mai fiu greierele trubadur încă un pic, să vă propun ne mai plimbăm cu umbreluţe de soare (nu de ploaie) şi să visăm la locaţii tropicale. Pentru mine, toamna înseamnă timpul regăsirii de sine, timp petrecut cu familia pentru a ne pregăti împreună să întâmpinăm următoarea etapă. În cazul meu, urmează un salt categoric spre viaţa de adult deoarece anul acesta am intrat la facultate. Am să mă joc cu literele la un nivel profesionist de data aceasta. Cu toate că mă sperie noua etapă ce se apropie vertiginos, îmi păstrez şi o undă de nostalgie faţă de perioada care tocmai s-a încheiat. Voi fi boboc din nou, dar într-o cu totul altă situaţie. Nu mă sperie schimbarea, ba chiar sunt nerăbdătoare să fac parte din studenţii care se pot mândri că au ca profesori oameni importanţi ai culturii române: Ioana Pârvulescu, Simona P