"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star."

N-ar trebui să fac pauze aşa dese;   Dacă eu mă uit într-o vâltoare abisală şi nu mai am răgaz să mă salvez atunci cine, cine va putea săruta imposibilul în locul meu? Şi dacă-l atinge altcineva, dacă altcineva mă scoate din mine mă plasează aleatoriu pe linia vieţii (închid ochii. încep să visez. E prea multă lumină în această călătorie, iar eu prea obosită ca să pot dormi) şi mă lasă liberă să alerg liberă prin infinituri paşnice, colorate, extazice atunci mai sunt eu cea care scrie cuvintele pe hârtie, mai sunt eu ochiul care clipeşte când vântul îmi împreunează genele? mai sunt eu cea care suspină la glasuri de copii? mai sunt eu piciorul întins dimineaţa, lângă tine? mai sunt eu glasul care alungă teama de întuneric: “Nu-ţi fie teamă, nu eşti singur!” Mai sunt eu… eu?   N-ar trebui să fac pauze aşa dese; îmi ies din ritm şi ritmul iese din mine. Deşi îmi place să văd cum secundele se aleargă pe cadran, îmi p...

Merg pe o sărmă nimic în jurul meu nimic sunt eu îmi creez un punct de sprijin tot mă clatin mă clatin şi-mi piere cheful de a mai fi mă clatin şi mă zbat să-mi agăţ degetele de la picioare de sârma rece Inima mi se zbate-n nuanţe de gri se sparge iar fiecare bucată atârnă de sfoară decolorându-se, bălăngănindu-se şoptindu-mi să-mi continui paşii către nicăieri. În jos… nimic Clipesc şi cresc mii de flori madone parfumate reverie înmiresmate verdele pădurii rage prin crestele munţilor-făclii. În stânga… nimic întind mâna să culeg o stea învârt pe degete planete şi zdrobesc (sau nu) comete de universuri paralele care au fost în viitor casele unor oameni-zburători. În dreapta… nimic îmi răsucesc capul şi uit să respir înoată câţiva peşti şi-o algă, un recif se prăbuşeşte o balenă se descompune în bule argintii care hrănesc răgetul pădurii. În sus… nimic într-acolo mă îndrept încotro mă poartă paşii, ...

- “Întreaga noastră lume E-o scenă şi bărbaţi, femei, cu toţii, Sunt doar nişte actori: când ies, când intră La rându-i fiecare, şi-un om joacă În viaţă roluri multe. Actele-i Sunt cele şapte vârste. Mai întâi E bebeluş, scânceşte, varsă-n braţe La doica lui; apoi în lacrimi, Poartă ghiozdan, cu chip strălucitor De dimineaţă, dar păşeşte-n silă Şi-ncet ca melcul către şcoală; -apoi E-ndrăgostit, oftând ca un cuptor În timpu-unei balade tânguioase Scrise pentru sprâncenele iubitei. Soldat apoi, ce dă pe dinafară De-njurături exotice, c-o barbă Şi cu mustăţi de leopard avid Să-şi apere onoarea, irascibil Şi pus pe harţă, spre balonul faimei Tinzând chiar până-n gura tunului; Judecător apoi, cu burta-aceea Rotunda, de clapon, cu ochi severi Şi barba tunsă îngrijit şi plin De vorbe înţelepte şi de cazuri Recente; -aşa îşi joacă rolu’; -n vârsta A şasea intră-n pantaloni-burlan, Papuci, cu ochelari pe nas, e şui, Cu pungă, iar ciorapii c...

M-am blocat într-un Univers alternativ mănânc vise, zbor prin somn şi cred oamenii care-mi declară o iubire necondiţionată. Mi-am blocat organele printr-o crăpătură de stea un fascicul se-apropie de plămânii mei inspir amnezic fotoni de mii de ani-lumină … şi explodez! M-am blocat cu totul cinstit în gaura neagră milenară absoarbe timpul, mă imortalizează judec întunericul ca fiind lumină … şi expir! M-am deblocat printre oameni alienaţi lângă spitale şi morgi îmi fac veacul caut cheia Pandorei, însă speranţa a murit de prea mult timp… M-am deblocat de mine însumi şi-mi alerg trupul fără trup îmi culeg pielea şi dorinţele vanitoase şi oftez… M-am blocat în minunea facerii, iar magia m-a recompus în secunde Diavolul nu mai acceptă niciun pact cu mine; i-am cucerit focul mult prea repede… Credit: Tumblr

Am idee de un vis! Vreau să-l fac adevărat; Am idee de o realitate! Vreau s-o transform în vis. Cine vrea un vis al realităţii Sau Cine vrea o realitate plină de vise? Două cuvinte simple, opuse în context totuşi definesc fericirea umană Două cuvinte ca o parabola parabolizate la infinit, mărginite în tâlc, insuflate de minţi omeneşti… Visul realităţii e de-acum un adevăr gol făr’ pic de imaginaţie, iar născut din cugetul persoanei nu înseamnă decât nulitate. Realitatea visurilor se pierde ca o nebuloasă Cu toţii avem vise, cu toţii visăm Însă nu mulţi îşi manipulează visele… În realitate!... le aruncă într-o mulţime vidă de alte vise consumate…

Alege-ţi un nume, fii un anonim! Conturează-te-n culori radiante, fii alb-negru! Păşeşte ritmat pe muzică sonoră, fii surd! Cântă balada vieţii în natură, fii mut! Ridică din canalele mizeriei necăjiţii, fii indiferent! Sfătuieşte îngerii de pe Pământ, fii un mic mare Diavol! Zdrobeşte lacrimile şi înoadă sacul tristeţii, fii un depresiv! Iubeşte tot cu patimă şi naşte amor, fii un singuratic! Sexul sub clar de lună ori în miezul zilei să-l tot faci, fii neînţeles! Cu ochii deschişi visează la viitor, fii mort! Speră că schimbarea va veni şi va schimba ceva, fii crud cu tot şi tine! Narcismul imperfect acceptat iubindu-te pe tine să-l tot practici, fii perfect! Urmăreşte gura societăţii, fii tu, dar nu fii tu! Prea mult de a fi, prea puţin de a face! Fă culori, muzică, iubire, vise, schimbare, fă timp, stele de speranţă, Fă-te!