"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star."

Oare avem nevoie de oameni sau putem să trăim izolaţi? Singurătatea este bună până într-un anumit punct… oricine trebuie să meargă măcar o dată în viaţă neînsoţit la un film, muzeu, piesă de teatru; măcar o dată să parcurgă un drum cu trenul cufundat în muzică sau cuvinte, privind galeş scurgerea spaţiului în timp, numărând gările rămase până la destinaţie.  O viaţă fericită este compusă din lucrurile mici care ne dau speranţă.  Problema oamenilor este că uită cum trebuie apreciat un surâs al persoanei iubite, o pagină recitită de plăcere, o piesă muzicală auzită pentru prima dată la radio, o fotografie alb-negru a părinţilor… suntem atât de preocupaţi, ne complacem în rutină, ne învârtim în jurul altora până ameţim, până uităm de sensul nostru propriu şi particular.  Sunt de părere că oamenii ar gusta mai des (doze mici) din fericire dacă ar învăţa să-şi păstreze integritatea, onoarea, demnitatea, valorile morale, toate nealterate de opinia publică (care, de c...

Deja mă aflu în întârziere. Nu mai contează faptul că vărs jumătate din ceaşca de cafea pe jos, alerg către liftul care se-nchide sadic în faţa mea. Oftez (fiind puţin frustrată de situaţie) şi mă pregătesc psihic pentru cele cincisprezece etaje care nu mă tentează absolut deloc în aceste momente. Într-un final, cu părul răvăşit şi hainele puţin transpirate, ajung în sala de aşteptare. Recepţionera mă recunoaşte şi-mi face semn să intru imediat în biroul lui. Oftez din nou şi-mi apropii degetele de clanţă, dar nu e nevoie să mai fac nicio mişcare… uşa se deschide din interior. - Unde naiba este Ana? Cu toţii o aşteptăm şi ea… Privirea îi coboară încet către faţa mea umilă… tâmplele-i zvâcnesc puţin şi este surescitat cu totul. - Nici nu vreau să ştiu motivul pentru care ai întârziat. Pofteşte înăuntru. Cu toate că este extrem de agitat, îmi oferă întâietate. Mi-aş dori să am mai mult timp la dispoziţie pentru a-i observa “bârlogul”, dar el îmi indică o mapă de pe canapeaua...

Liniile vieţii trasate pe oameni. Punctele morţii pictate cu sânge. Formele viselor cenzurate în culori. Ceaţa trecutului înviorată de remuşcări. Umbrele viitorului suflate prin vicii. Golurile prezentului presărate din ambiţii. Totul e ceva, Ceva, depinde cum privim îl transformăm în existenţă depinzând de noi şi a noastră impotenţă de a privi totul ca tot, existent. Cât ambiţia e gol, Viciul umbră, Remuşcarea ceaţă, Culoarea formă, Sângele punct, Oamenii sunt linii… Linii continue, neîntrerupte de zgomotul aglomeraţiei sau de evoluţie… linii peste linii; se creează generaţii…

-Fii necunoscuta mea!, i-am zis -De ce să mă rezolvi tu? -Pentru că pot. Mă apropii de trupul ei cald…moale… -Şi dacă nu vreau, ce faci? -Găsesc cea de-a doua soluţie a ta. -Dar n-ai găsit-o nici pe prima! -De ce nu poţi fi simplă? -N-aş mai avea farmec de necunoscută, dragule. Dacă aş fi fost aşa de simplă, nici nu m-ai fi găsit vreodată. -Aşadar, recunoşti că te-am calculat o dată! -Într-adevăr, prima dată. Însă nu eram o problem pe-atunci… exagerezi, nu crezi? Buzele-mi o căutau printre cearceafuri mototolite de razele prime ale soarelui; îi căutau şi sărutau pielea ca pe un altar al dragostei… altarul meu -Acum mai exagerez? -Asta nu e o soluţie! -E o soluţie pentru mine… -La ce? -La iubire.

Dormeam fără   simţire lângă trupul meu Eram gol, cu trupul leoarcă de la bocetele îngerilor Prin timpane îmi răsuna amintirea cea dintâi Cineva jelea şi mă chema… Ochii-mi erau aprinşi, căutam lumina, lumea Ei nu vedeau că eu încă mai respir! Agonia iminentă din mine n-a ieşit, Aş fi vrut să le spun că încă sunt aici, Nu vreau să mor! Remarc cum mă ridic deasupra tuturor Îmi las trupul în ţărâna strămoşească… Pătrund prin nori, mă afund în Cosmos Gâdil pâlpâirea stelelor! Cât e de ciudat…eu, doar suflet, lipsit de simţire, mă gâdil de stele!... Zbor şi zbor şi zbor… Nu ştiu unde sunt…m-am pierdut în necunoscut Trece o eternitate în viziunea mea, iar eu continui în plutirea neantului negru, plin cu praf de stele. Ce să fac?! După cine să strig?! Dar ce se vede?! Un trup de fată tânără Ooo…, frumuseţea-i străluceşte pe chip în mii de culori Curcubee palide îi se modelează pe ochi; cât e de frumoasă! Mă cheamă! Ştie cum mă cheamă! Pornes...