"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star."

Lumina-mi se prăvale Orbesc în disperare Palpit nesperat după o gură de aer Mă scufund într-o melancolie neîncăpătoare, sughiţuri se revarsă, alunec mă agăţ de bunici şi a mea copilărie mă (de)plâng în cenuşă şi-n praf am uitat de mine şi ce-am fost tot s-a dus, tot a dispărut! Mă scutur depresiv înspre ai mei părinţi caut sânul mamei, caut mâna tatei îi smulg privirea-ngrijorată de pe chipul ei ca să zgârii conştiincios degetele făgăduinţei Urlu după dragostea lor, simt cum mă pierd prin fiecare por… Mă decojesc din interior când sunt în dreptul meu goliciunea păcatului originar se oglindeşte-n carne în oase, praful secular se strânge şi se-ngroaşă sufletu-mi devine tegument de la natură la fiecare răsărit, se-ntunecă Se curăţă de mine Şi se-alungă printre câteva clipe de nemurire cercetează absent colţuri de infinit ale unui om prea trist însingurat de gânduri, molatec prin gesturi alunecă-n cruciada existenţei spre a-L găsi pe

- “Întreaga noastră lume E-o scenă şi bărbaţi, femei, cu toţii, Sunt doar nişte actori: când ies, când intră La rându-i fiecare, şi-un om joacă În viaţă roluri multe. Actele-i Sunt cele şapte vârste. Mai întâi E bebeluş, scânceşte, varsă-n braţe La doica lui; apoi în lacrimi, Poartă ghiozdan, cu chip strălucitor De dimineaţă, dar păşeşte-n silă Şi-ncet ca melcul către şcoală; -apoi E-ndrăgostit, oftând ca un cuptor În timpu-unei balade tânguioase Scrise pentru sprâncenele iubitei. Soldat apoi, ce dă pe dinafară De-njurături exotice, c-o barbă Şi cu mustăţi de leopard avid Să-şi apere onoarea, irascibil Şi pus pe harţă, spre balonul faimei Tinzând chiar până-n gura tunului; Judecător apoi, cu burta-aceea Rotunda, de clapon, cu ochi severi Şi barba tunsă îngrijit şi plin De vorbe înţelepte şi de cazuri Recente; -aşa îşi joacă rolu’; -n vârsta A şasea intră-n pantaloni-burlan, Papuci, cu ochelari pe nas, e şui, Cu pungă, iar ciorapii c

Ai eliberat din tine, - la fiecare zbor – fumul unei idei deja apuse; Ai eliberat în mine Răsăriturile pe care tu, - oarbă-n simţire – nu le-ai mai căutat. Un Dumnezeu a întrebat în treacăt de a ta pană, mistică, uluitoare, cu care-şi scrie amintirile pe Pământ O pană a legilor din Iad şi-a făgăduinţelor din Eden. Cu ochii-mpietriţi, învineţiţi de prea mult aer inspirat Ţi s-au scurs lacrimi sângerii pe chipul de porţelan. Ai mângâiat orizontul unei lumi prea crude - să-şi deschidă cerurile peste tine – La ce te aşteptai? Să devii regina unui faraon… mort? Ai cucerit Soarele lui Apollo şi-ai sărutat călcâiul lui Ahile… Ai cugetat îndelung la templul Atenei şi-ai stors-o de frumuseţe pe Afrodita Te-ai cutremurat deodată când te-ai închinat la fulgerul lui Zeus Iar Poseidon a vrut să te înece în abisuri Însă eu am despicat moartea pentru tine! Te-aştept, Persefona mea, să-mi îmbrăţişezi umbra, să-mi slăveşti nemurirea să te-ndrăgos

Stăm la o terasă din centrul Bucureştiului, încercând să ne adăpostim de căldura istovitoare. Eu l-am invitat să vorbim, iar el şi-a adus chitara de care nu se desparte aproape niciodată de parcă ar fi vreun al treilea membru al corpului său. Ne aducem aminte de primele zile de liceu, de primele impresii şi analizăm cum am ajuns în momentul de faţă; doi tineri care pot face orice, au viitorul în mâinile lor şi-l pot modela oricum, numai să placă (cui? nouă, vouă?). Râdem de grijile mărunte şi-l ascult cum îşi creionează visele. Pentru marea majoritate sunt doar simple iluzii, însă pentru el vor deveni realitate. Se ridică brusc de la masă. Nu se poate abţine atunci când aude Alice Cooper venind din difuzoare şi porneşte direct către chelner. Rămând singură, arunc o privire peste cele trei mari aspecte care mă interesează să le aflu de la cel mai mare rocker pe care-l cunosc personal. Se face linişte, iar George se întoarce cu un zâmbet sadic pe faţă. Se apleacă peste masă şi-mi spun

Şi mă-nchin la un suflet mort şi mă pierd printre culori Te-ndupleci să muşti din mine, copt Vei muri iubită, te caut printre nori În zbor ai să te desfaci În steaua unui pol şi-n timp să te prefaci Vei curge, tu, vis al unei vieţi albastre tu, înger al vieţii caste Te scurgi, tu, vis al eternităţii prin sinapsele ideii pătrunzi cu ochiul minţii printre glasurile sparte şi infime Scuturi puritatea de întregime să te-ntrupezi iarăşi dintr-un tine. Apa unui diavol mă scutură din cer Şi cad… cad din tronul luminat până pe pământul întunecat Mă preling din Dumnezeu pe-un teluric gri şi-absent te chem, disper, dispar şi, chiar eu, defazat mă vezi închinânt, îndurând, savurând un fruct zemos din Rai care creşte dintr-un soi din luna mai; Ni se oferă cu-nveliş uscat atunci când dai sufletul meu deja mumificat, aproape pietrificat, lipsit de vreun Rai, altului crescut din luna mai.

De ce sunt cei mai mulţi oameni atât de stresaţi în legătură cu viitorul? Un posibil răspuns ar fi că îi sperie neprevăzutul, ceea ce se ascunde şi aşteaptă să fie descoperit în necunoscutul zilei de mâine… dar, întrebarea mea rămâne… de ce? Am să o iau practic, aleg calea directă în cele ce urmează. Într-adevăr, oamenii se pierd când vine vorba să discute despre viitor, folosesc clişee precum: “Nu ştiu ce voi face mâine” ori “De ce să ne gândim la ceva ce nici măcar nu s-a întâmplat? Haide să trăim mai întâi ziua de azi.”, iar eu nu pot să-i aprob. Să vă dau motivele:     Creierul uman nu percepe  prezentul , ci neuronii procesează informaţia cu câteva zecimi de secundă în urmă faţă de ceea ce se întâmplă cu adevărat în jurul nostru (neuronii au nevoie de timp pentru a distribui toată avalanşa de imagini, mirosuri, zgomote… care se petrec simultan, însă este o întârziere infimă pe care nu o percepem). Cu alte cuvinte, ne minţim atunci când vrem să credem că doar mome

Curg prin timp şi mă-nconjor de sfere negative ale umanului nu mai există curcubee, nici senzaţii, doar… raţiune. Timpul curge prin mine; - e frustrant – Cum mă aflu acum n-am să mai fiu… vreodată Îmi pierd până şi raţiunea de a fi în aşteptarea unei morţi nemuritoare. S-a scurs totul şi mi s-a uscat - de atâtea inutilităţi – Mintea-mi. Timpul devine armă împotriva mea şi mor de la glonţul minutar… secundă cu secundă, către abis. M-am rupt de tinereţe, nu mai sunt copil Clepsidra mi se sparge şi cade-n uitare Flăcările mă purifică atemporal Şi-mi redau un ceas… în fiecare dimineaţă.

Te-am căutat prin mii de clipe şi tot pe mine m-am găsit… dezgolit N-am sperat a te surprinde vreodată pe când făceai amor cu viitorul şi-njurai trecutul cu pasiune. Te-am visat în mii de culori şi tot pe mine m-am sculat (din vis)… incolor Am cerşit Universul, am primit prezentul Fericirea mi-e o sămânţă de mult uscată mâncată de ciumă, molii şi ciugulită de grauri Nu aveam decât o fărâmă de mâine; însă şi aceasta a zburat odată cu tine… Te-am închinat prin infinite altare şi tot pe mine m-am făurit icoană… făcătoare de minuni Am dat foc la pelerinii iubirii; am distrus grădinile Edenului  cu miros de trandafiri-nsângeraţi şi-am eliberat spinii-n ceruri precum fulgii numai pe tine… te-am desprins din mine. Te-am născut de-atâtea ori şi tot eu am înviat… neschimbat Te-am căutat prin oasele-mi, prin sânge, prin simţuri, prin degete, Dar tu ai plecat deja, departe …undeva unde nici eu nu mai sunt…

Octavian Paler: “Viaţa pe un peron”  “Modul în care un om îşi acceptă destinul este mai important decât însuşi destinul său” – Wilhelm von Humboldt Astfel începe extraordinara carte a lui Octavian Paler, într-un mod năucitor care te obligă să te întrebi: “Oare eu cum am făcut?”, iar pentru a afla răspunsul, trebuie să dai la o parte cobrele, câinii şi singurătatea dintre paginile următoare, să realizezi o introspecţie amplă a sinelui în paralel cu evoluţia personajului masculin. Anul apariţiei este unul extrem de esenţial din punctul meu de vedere (1981) deoarece, dintre anumite povestiri şi/sau fragmente din cele două personaje existente, reiese lupta autorului cu regimul comunist. Spre exemplu, trecutul Eleonorei: Ø          Fuga din oraşul asaltat de acei dresori manipulatori Ø     Teama faţă de pedeapsa cu moartea (atât Eleonora, cât şi partenerul ei de discuţii telefonice sunt ameninţaţi prin agresiuni repetitive) Ø     Instigarea la violenţă suprimată imedi