INTERVIUL - partea I: Sunetul -

Stăm la o terasă din centrul Bucureştiului, încercând să ne adăpostim de căldura istovitoare. Eu l-am invitat să vorbim, iar el şi-a adus chitara de care nu se desparte aproape niciodată de parcă ar fi vreun al treilea membru al corpului său. Ne aducem aminte de primele zile de liceu, de primele impresii şi analizăm cum am ajuns în momentul de faţă; doi tineri care pot face orice, au viitorul în mâinile lor şi-l pot modela oricum, numai să placă (cui? nouă, vouă?). Râdem de grijile mărunte şi-l ascult cum îşi creionează visele. Pentru marea majoritate sunt doar simple iluzii, însă pentru el vor deveni realitate.

Se ridică brusc de la masă. Nu se poate abţine atunci când aude Alice Cooper venind din difuzoare şi porneşte direct către chelner. Rămând singură, arunc o privire peste cele trei mari aspecte care mă interesează să le aflu de la cel mai mare rocker pe care-l cunosc personal. Se face linişte, iar George se întoarce cu un zâmbet sadic pe faţă. Se apleacă peste masă şi-mi spune, vizibil amuzat de situaţie:

- Acum că nu mai avem niciun fond sonor, ce ar fi dacă aş destinde eu atmosfera cu câteva acorduri?

- Sigur, orice te face să te simţi confortabil.

Atinge corzile într-un fel magic, chitara este bagheta lui cu care controlează timpul şi implicit, tot ce se apropie suficient de el încât pot auzi SUNETUL. Respiră prin acorduri, se inspiră din realitate şi o transformă într-o simfonie numai printr-o fulgerătoare atingere de corzi. Trecătorii  rămân înmărmuriţi şi se opresc fascinaţi pentru a-l asculta cum fredonează piese clasice de la Metallica, The Beatles, The Doors, Pink Floyd… Cred că suntem suspendaţi în timp pentru aproape o oră, timp în care am şi uitat scopul întâlnirii noastre. Până şi chelnerii ne-au înconjurat, ignorând orice altceva, pur şi simplu pentru a se înclina în faţa talentului de viitoare legendă rock a chitaristului George. Nu am la ce alte metode să recurg, dar trebuie să-i opresc fluxul de mişcări pe corzi şi să-l las să se gândească la întrebările pe care vreau să i le pun:

- Începem?

Pentru un moment, SUNETUL se distorsionează şi dispare complet, lăsând în urmă câteva aplauze şi un gol imens ce nu poate fi astupat de liniştea care s-a aşternut. George se sprijină de chitară şi devine atent:

- Bring it on!

- Prima chestiune la care te supun: în ce crezi?

- Cred în bunătate şi optimism.

- Cumva… prin ceea ce ai spus, ai conturat starea pe care o ai atunci când te deschizi în faţa muzicii. Şi dacă tot vorbim despre asta, descrie o pasiune de-a ta.

- Pasiunea mea este muzica, deoarece mă fascinează complexitatea ei şi faptul că din orice stare de spirit poate lua naştere o superbă piesă.

- Ai merita un premiu Grammy doar pentru cuvintele tale legate de cât de mult iubeşti muzica.

George se înclină, măgulit.

- Dar să revenim.  Ultima întrebare: cum vezi tu lumea în care trăieşti?

- Eu văd lumea şi viaţa în sine ca pe o mare ocazie de a trăi momentele frumoase alături de cei dragi şi de a lupta pentru ceea ce te face pe tine fericit.

- Îţi mulţumesc pentru sinceritate.

- Sper că ţi-am fost de folos.

Nici nu-şi închipuie acest băiat de 18 ani câtă profunzime ascunde în interior. Vorbeşte despre preferinţele lui muzicale de parcă sufletul lui ar lua forma unui portativ de fiecare dată când discuţia alunecă spre măreţia lui Jim Morrison, Slash ori Steve Harris. George este şi el un tânăr care are nevoie de un mediu unde poate să dea naştere şi la alte astfel de cuvinte nealterate de societate într-un univers apropiat şi palpabil. Portativul său trebuie umplut numai cu notele care îi pot aduce fericirea după care tânjim cu toţii, acea fericire absolută.

Ceea ce am vrut să subliniez cu aceste întrebări este simplul fapt că şi generaţia din care fac parte are ceva de spus, chiar dacă se află la început de drum. Ne trebuie doar oamenii potriviţi în jurul nostru şi o lume care să ne accepte pentru cine suntem, în ce credem cu adevărat şi ce putem aduce în plus într-o lume plină (dar nu în totalitate) de inutilităţi. El face parte dintre cei care au viziune, care au un crez, îşi pun întrebări, vor să descopere şi să împărtăşească cunoştinţele dobândite cu toţi, indiferent dacă îi este prieten sau nu. Aşa că, primul intervievat este capabil să rupă barierele societăţii printr-o simplă credinţă în “bunătate şi optimism” şi, astfel să deschidă calea pentru următorii… care sunt aceştia? Am să vi prezint pe rând, în câte un articol despre fiecare şi cu fiecare.