Androginul însărcinat

De ,
În fiinţa mea se produce cel mai teribil
război. De parcă două capete febril
se tachinează şi-mi alungă orice gând
din carcasa mult prea incomodă pentru un cuvânt.

Suntem unul şi aceeaşi, stea şi lumină
el arde plăpând – îndepărtat, ea fără nicio vină
îşi stinge vâlvătaia brusc şi-l lasă pe sărman
să bâjbâie angoasat prin vidul din van.

Prinsă la mijloc, nu mai pot juca
rolul de mamă şi nici a urca
în temniţa lor nu-mi e cu putinţă
fiindcă ştiu cine e vinovat şi cine nu mai are credinţă.

Pun între cele două părţi o oglindă
şi-i las să vorbească, să se cunoască
pe ei înşişi – singurătatea ascunde mai multe răspunsuri
decât orice preambul psiho-analitic printre vise şi visuri.

Oglinda devine un scut sensibil – e spartă de
nevoia Celuilalt de a deschide
calea către Opusul din Apus;
se privesc curioşi, c-un ochi închis, prin abis.

- Ţi-e teamă?
- Ţi-e teamă?
- Apucă-mă de mână.
- Apucă-mă de mână.


Şi fiinţa s-a născut înăuntrul fiinţei… şi lângă.


Arhivă personală: Grădina Botanică (2017) ©

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Popular

Un mic joc de cuvinte

De ,
Imagine
Nu e totul despre cât, cum şi ce scrii. E vorba şi despre ce simte cel care te alege drept imagine simbolică a gândurilor lui timide. Pot să spun acum orice despre orice şi tu să citeşti oricum despre orice. Pot să te fac să râzi sau nu, intenţiile fiind copii legaţi de degetele mele ca într-o presare a gheţii pe o sticlă spartă. Întocmai cum înşir ca să mă joc mărgele de cuvinte, aşa şi gândul tău ajunge la mine dinainte de a-l fi gândit. Îl iau cu penseta ca pe oricare altul să-l examinez sub microscopul secular. Dacă mai rămâne ceva din el, e bine; dacă nu – atunci rămână poezia mea care-ţi poate înlocui lipsa. Dar asta înseamnă că trebuie să spun ceva cu sens, nu? „sens”, „sens”, „snes”, „enss”, „ness”. Ce sens? Nu e niciun sens aici, tu doar citeşti un şirag plăpând de versuri ce se aleargă până la capăt, se rostogolesc, URLĂ!, se opresc. Se opresc?  Sursă foto: Muzeul de artă din Craiova, 2018 ©
Citiţi în continuare:

Miros de îngeri aproape

De ,
Somn uşor, dragostea mea! Aluneci în vise precum o turturică înălţată în orizont, cu aripile învăluitoare puritate în esenţă, miraj în aparenţă… Somn uşor, dragostea mea! Visează-mă la noapte, inocent şi îndrăgostit îţi voi şopti iubirea eternă dincolo de vis poate şi atingerea-mi o vei resimţi… cândva… Somn uşor, dragostea mea! Cavalerul tău negru voi rămâne, înfruntând adânci coşmaruri Fii fără grijă! , somnul neperturbat vei avea, iar eu, bietul tău aghiotant, te voi săruta de noapte-bună!... Somn uşor, dragostea mea! M-am rugat deja la îngeri să te-mbrăţişeze cu aripile lor să te martirizeze şi să te închine în Rai… Somn uşor, dragostea mea! Somn uşor…
Citiţi în continuare:

Reducere la tăcere

De ,
Imagine
Întunericul devine lumină străbate visele abandonate ale celui mai cicatrizat suflet fiindcă ştie că acolo se ascunde… ! Liniştea ! Numai cel care a tăcut şi a încetat să mai caute alinarea între azi şi ieri, (secretul stă în prezent) viaţă şi moarte, (moartea e un capitol al vieţii, nu e sfârşitul) gol şi tot, (ce minimalist e acest vers…) arhitectura naturii şi ruinele urbane, (o decadenţă a bunului gust ne cuprinde, ne ucidem valorile) între el şi ceilalţi (ne sufocăm în propria demenţă) Numai el ştie cum trebuie să accepţi
Citiţi în continuare:

Pluta meduzelor

De ,
Imagine
Păcatele noastre nu se vor sfârşi decât odată cu conştiinţa clară că am ucis copilul din noi şi am lăsat liber haosul să producă zvâcniri de aripi brutale care ne zgârie materia proprie… Nu eram pregătiţi să înfruntăm nemărginirea; nu credeam că ne va aduce în pragul nebuniei. Păcatele noastre stau în noi
Citiţi în continuare: