INTERVIUL- partea a IX-a: Cuvântul-

Nu am nevoie de introducere… îmi înfăşor trupul în tricoul trupei Guns N’ Roses, închid orice sursă de posibilă distragere şi mă aşez în poziţie lotus în faţa oglinzii din camera mea.

Repet prima întrebare de câteva ori în minte, apoi o las să-mi scape pe buze…

- Cum văd eu lumea? Cum văd Eu lumea?

Reflecţia nu răspunde. Eu nu răspund. Cineva trebuie să înceapă…

- Cum văd eu lumea?, mă imită copia fidelă din oglindă.

- Există frumuseţe şi în imperfecţiuni, aceasta ar fi prima mea deviză. Caut adevărul printre gândurile oamenilor, caut să le găsesc esenţa, puritatea, imperfecţiunea ascunsă din temea de a fi judecaţi. Tocmai aceste aparente “impurităţi” din ziua de astăzi învăluie ceea ce ar trebui să iasă în evidenţă: compasiunea, inteligenţa (emoţională), altruismul, iubirea sub toate aspectele ei. Oamenii au nevoie de afecţiune, au nevoie să ştie că sunt apreciaţi pentru ceea ce reprezintă, pentru ceea ce întreprind în mediul lor social (şcoală, serviciu, acasă). Cei mai mulţi locuitori ai acestei planete nu se hazardează în idei filosofice, nu chestionează divinitatea pentru toate nenorocirile care continuă să se întâmple chiar dacă se presupune că omul se află într-un abrupt proces de evoluţie (atât emoţională, cât şi cognitivă)… de ce aleg această cale? Pentru simplul motiv că pragmatismul îmbie mediocritatea. Cu toate acestea, cineva trebuie să recunoască faptul că simplitatea nu le permite să-şi depăşească limitele. Evoluţia ne conduce şi la regres, din păcate…

Dar, totuşi, sunt de părere că mai există şi o rază de lumină. Frumuseţea imperfecţiunilor este promovată de cei care au depăşit condiţia de “homo lucrans” şi s-au revărsat, plini de esenţă, plini de înţelepciune în lume. Pot să vă dau şi câteva exemple:

J.K. Rowling –a trecut de la statutul de miliardară la cel de milionară deoarece s-a ambiţionat să doneze acelor oameni cărora le lipseşte esenţialul pentru a supravieţui-

Bill Gates împreună cu soţia lui – finanţează programe educaţionale în diverse ţări, printre care şi România-

Tania Luna - o fată săracă care recunoaşte fericirea în lucrurile mici-

Malala Yousafzai – a fost împuşcată în faţă de talibani din cauza campaniei pe care a finanţat-o, de promovare a educaţiei în rândul feteler-

Chuck Palahniuk, Kafka, Vincent van Gogh, surorile Brontё, Neagu Djuvara, Annie Bentoiu, Stephen Hawking, Stevie Wonder, Grace Kelly, toţi aceştia şi mulţi alţii se integrează în categoria valorilor pe care trebuie să le promovăm pentru a găsi frumuseţea chiar şi în imperfecţiunile vieţii.

Este mult mai simplu să promovăm valorile negative, dar cred cu tărie că mai există şi oameni cu adevărat umani.

- Descrie o pasiune de-a ta, îmi cer, în faţa oglinzii.

- Oare mai este nevoie să numesc pasiunea mea pentru cuvinte? Sunt precum o jivină care, în momentul de maximă libertate, rage peste vastitatea din jurul ei. Eliberarea mea se află în cărţi, în pixul pe care-l utilizez pentru a-mi transfigura gândurile pe hârtie, iar urletul meu ţine strict de cuvântul pe care-l sfâşii cu mintea atunci când citesc/scriu despre dilemele existenţiale.

- În ce cred?

- Cred că oameni nu au timp să-şi consolideze un sens, cu toate că, de cele mai multe ori, viaţa nu are sens, lucrurile mărunte pe care le facem nu au o bază reală, ci suntem pur şi simplu forţaţi să trăim pentru că aşa trebuie.

Cred că fiecare dintre noi are dreptul să-şi clădească propriul destin, să-l consolideze prin cunoştinţele şi abilităţile sale, fără să depindă de vreo providenţă. Cine suntem noi să judecăm? Cel/cea care se sinucide, cel/cea care se iubeşte cu persoane de acelaşi de sex, cea/cel care refuză să-şi întemeieze o familie, cei care sunt habotnici ori atei, cei care aleg să se rupă de realitate, toţi aceştia au dreptul lor, la fel cum avem şi noi posibilitatea de alegere. Îmi place să cred că eu am ales să urmez calea cuvântului, dar, de cele mai multe ori, cuvântul mă ademeneşte să-l asamblez…

Cred sau, mai bine zis, îmi place să mă hrănesc cu ideea că “nimic nu dispare, totul se transformă”.

Mai stai o clipă şi mă privesc înainte de a-mi ridica trupul şi de a mă-ntoarce la conformismul din jurul meu care (mă) agasează. Ce văd? O fată androgină care-şi caută sensul, locul, răspunsuri la nenumăratele întrebări ce i se ivesc prin minte… o fată care are ceva de spus.

Oftez. Nu sting lumina atunci când ies din camera pentru a nu perturba magia momentului ce tocmai a trecut…

Un auto-portret + cuvintele descriptive personale