Te caut şi nu mă găsesc.

Sunt un biet privitor absent
ce nu-şi mai aude ecoul latent.
Mi-a fost dat să caut lumina-n noapte
(ce erezie! să cauţi alinare atunci când îţi trebuie)
ce-am văzut nu poate fi văzut
decât cu ochiul minţii.
Orice alt simţ pe care l-am posedat vreodată
a fost ars brutal
în tumultul visceral al coşmarurilor;
Am rămas doar cu trupul meu,
sfâşiat de chintesenţă-n particule
atât de mici, încât am crezut
pentru o clipă că …m-am născut din nou.

 Îmi ciupesc fiecare bucăţică din corp
şi nu mă simt ca fiind a mea.
Devin o oarecare. Sunt oare cea care
va scrie următorul/următoarea *insert here* de succes
ori mă voi stinge stingheră, într-un un ungher
al minţii mele mult prea melancolice…?

Adevărul se joacă de-a v-aţi ascunselea prin vintrele şi venele mele.
La fel şi Dumnezeu.
O fărâmă divină am cules de prin ciupiturile mele
Am o fărâmă divină ce-mi străluceşte-n vârful capului şi-n degete
şi tot ce-ating devine poezie.

Totuşi, de ce mă simt abandonată-n propriul trup
Dacă tot ce mi-a rămas acum e glasul mut
al versurilor albe?


Sursă foto: arhiva personală (Cap Kaliakra - 2017)

Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

ceva în care n-am crezut vreodată.

Câteodată e tăcere