joi, 17 august 2017

Ieşirea din ramă

Se unduia printre nori,
nu atingea pământul cu picioarele.
Era aer şi numai aer
o înconjura. O aură de stele,
un râu învolburat umbla prin păr.
Totul creat ca o minune
un tablou de admirat într-o lume
a instantaneelor nocturne.

Pielea ei era detaliu sculptat
în secularitatea omului
Pielea ei ardea de tandreţe,
se transforma sub privirile trecătorilor
în fată, femeie, mamă, lupoaică

miercuri, 9 august 2017

Îngerul cade în gol

Privesc în gol
pupilele-mi dispar
mă preling spre capăt;
Unde e lumina?

Aştept pe un peron pustiu
un tren ce n-o să vină
sunt o stea-n lumină
//cu prea mulţi fotoni –
mă descompun până nu (mă) mai ştiu.

joi, 3 august 2017

Pluta meduzelor

Păcatele noastre nu se vor sfârşi
decât odată cu conştiinţa clară
că am ucis copilul din noi
şi am lăsat liber haosul să producă
zvâcniri de aripi brutale
care ne zgârie materia proprie…
Nu eram pregătiţi să înfruntăm nemărginirea;
nu credeam că ne va aduce în pragul nebuniei.

Păcatele noastre stau în noi

vineri, 28 iulie 2017

Libertate-n singurătate, se poate?

Ştiu că doare,
vrei să-ţi smulgi
coastele şi sternul şi inima şi alte organe
care te mai ţin pe linia de plutire
când tu, de fapt, vrei să se termine subit
şi fără durere…

Te văd atunci când îţi aprinzi o ţigară,
te văd atunci când nu ţi se mai închid ochi
de somn, iar visele nu te mai caută,
te văd atunci când bei chiar dacă nu-ţi-e sete
te văd atunci când loveşti din reflex mâna întinsă
(fiindcă viaţa ţi-a jucat prea multe feste, nu-i aşa?
Ţi-a luat când trebuia să-ţi dea, nu?)
te simţi abandonat de soartă,
te simţi al nimănui;

luni, 24 iulie 2017

Jurnal de lectură (VI)

“milk and  honey” – Rupi Kaur
#1 New York Times Bestseller
An apariţie: 2015, editura Andrews McMeel Publishing
În România, o puteţi găsi aici



The hurting, the loving, the breaking, the healing, acestea sunt cele patru etape prezente în cartea indiancei devenită fenomen internaţional. 
Iniţial, am crezut că este vorba despre poezie, apoi, când am avut ocazia să mă delectez în linişte cu paginile acestei cărţi, am avut senzaţia că de fapt poezia ascunde o poveste ce poate fi transpusă într-un roman. Se citeşte fără întrerupere, este fluidă de la un capăt la altul, ceea ce facilitează contactul cititorului cu lectura. 

Versurile aparent simpliste sunt dovada unei lupte interioare ce a devastat orice criteriu de siguranţă ce făcea conexiunea dintre lumea exterioară/realitatea şi sentimentele intense revărsate precum o cascadă de nestăvilit. Inocenţa distrusă timpuriu are repercursiuni în viitorul adult, distruge la rândul ei echilibrul dintre trup şi minte, dintre eu şi lume, anulează orice dorinţă de vindecare (fiindcă agresatul nu încetează niciodată să-şi caute agresorul, fie că e vorba de o relaţie nouă sau, pur şi simplu, întoarcerea la trecut de fiecare dată când individul se îndepărtează de sine; doar că problema se ascunde în trecut şi trebuie depăşită cumva).

joi, 20 iulie 2017

Corpul

Mă-ntorc către mine
de fiecare dată când lumea mă abandonează.

Mă pierd printre glasurile
care-mi tocesc timpanele,
mă pierd printre degetele
care-mi încleştează esofagul
opresc respiraţia, mă sufocă,
nu am altă şansă decât să visez spre interior.

Capul îmi este purtat de corp,
dar mintea mea nu înţelege

luni, 17 iulie 2017

Jurnal de lectură (V)

Vegetariana” – Han Kang
Man Booker International Prize 2016
Editura Art, 245 de pagini




Citate care m-au impresionat şi care vă oferă o mostră din geniul scriitoarei sud-coreene:

  • “Yeong-hye radia forţa copacului solitar crescut în sălbăticie, cu ramuri ce se înalţă nestingherite spre nicăieri.”

  • “Când visăm, luăm totul drept realitate. Dar atunci când ne trezim, ştim că n-a fost nimic… deci într-o zi ne vom trezi şi atunci…”

Cheong a fost personajul care m-a impresionat cel mult prin destinul său. El trăieşte drama artistului neînţeles. Încearcă să-şi expună gândurile prin culori pentru a le putea face vizibile,

vineri, 14 iulie 2017

Reducere la tăcere

Întunericul devine lumină
străbate visele abandonate
ale celui mai cicatrizat suflet
fiindcă ştie că acolo se ascunde…
! Liniştea !

Numai cel care a tăcut
şi a încetat să mai caute alinarea
între azi şi ieri,
(secretul stă în prezent)

viaţă şi moarte,
(moartea e un capitol al vieţii, nu e sfârşitul)

gol şi tot,
(ce minimalist e acest vers…)

arhitectura naturii şi ruinele urbane,
(o decadenţă a bunului gust ne cuprinde, ne ucidem valorile)

între el şi ceilalţi
(ne sufocăm în propria demenţă)

Numai el ştie cum trebuie să accepţi