Viaţa unui bibliofil

În ce se măsoară viaţa unui bibliofil? În numărul de cărţi citite? În numărul de cărţi achiziţionate (fie ele de colecţie sau nu)? Dar ce este un bibliofil până la urmă, trecând peste simpla definiţie a cuvântului?

Esenţa unui bibliofil nu constă în numărul cărţilor citite sau la care râvneşte, ci în dorinţa de a găsi un răspuns întrebării „de ce citim?”. Bibliofilul este exemplul viu pentru răspunsul afirmativ la această eternă dilemă a omului îndrăgostit de cărţi. El citeşte nu de dragul tehnicilor de lectură (deşi se întâmplă foarte des şi acest lucru), ci de dragul artei de a citi. A te cufunda într-un fotoliu, iarna, cu o pătură înfăşurată şi eventual cu o pisică cuibărită în poala ta, torcând, iată starea ideală în care un bibliofil îşi poate desfăşura activitatea. Cadrul intră deja în estetica idealului şi se află în visele oricărui pasionat de lectură din modernitate, dar esenţialul rămâne nespus. De ce alege un om să-şi petreacă o mare majoritate a timpului său citind, în loc să trăiască aşa cum trăiesc extroverţii, spre exemplu?

Aici, cred eu, se ascunde adevărul existenţial al bibliofilului – alegerea voită spre arta lecturii este un prim pas către recunoaşterea calităţilor unui astfel de om. Ceea ce ne împinge înspre lectură, ei bine, aici se ascund o mulţime de mistere personale, dar care s-ar putea să fie coagulate în jurul unui numitor comun – alternanţa realităţii. Omul care citeşte alege să înlocuiască pentru câteva ore realitatea propriu-zisă cu n realităţi imaginare, în funcţie de stilul, caracteristicile, micile plăceri nevinovate ale fiecăruia. Ne putem relaxa cu un roman poliţist în care ne aşteptăm de la început să fie rezolvat cazul; un roman de dragoste ne va face să suspinăm involuntar atunci când comparăm imaginea idilică cu realul prăfuit şi înţepenit în monotonie; un roman de aventuri va încânta atât copii mici, cât şi pe cei mari; un roman postmodern va favoriza întortocheatele cotloanele mentale ale cititorului înspre o pseudo-revelaţie finală; o carte de poezii va stoarce fie afinităţi, fie semne de întrebare din partea cititorului sensibil ş.a.m.d.

Putem face toate acestea şi încă şi pe atât, dar motivul pentru care alegem să ne petrecem timpul astfel rămâne obscur. Stilurile literare nu dovedesc vreo apetenţă sau înclinaţie personală, ci curiozitatea celui care nu se mulţumeşte doar cu zona lui de confort, ci încearcă constant să-şi chestioneze propriile interese în raport cu ale celorlalţi în speranţa că va găsi răspunsul la întrebarea – ce-l face pe un om cititor împătimit?

Iată ceea ce am constatat eu după ce m-am întrebat  singură de ce am ales acest drum al literaturii în defavoarea altora.

• ·         nu poţi trăi fără cărţi, nimic mai simplu; dacă ar trebui să îmi petrec o viaţă departe de cărţi, nu aş rezista, ci aş tot încerca să îmi găsesc o cale pentru a ajunge din nou la ele.
• ·         o bibliotecă mare înseamnă o fericire mare; oricâte domenii ar conţine, oricâte cărţi noi sau din anticariat aş avea, o bibliotecă înseamnă o infinitate de vieţi care trebuie constant alimentate şi aranjate; mai trebuie oare să menţionez de biblioteca internă?
• ·         te bucuri atunci când intru într-o librărie; nu contează dacă îmi cumpăr vreo carte sau nu (de obicei, nu e doar una, ci mai multe, ca să nu se simtă singure), ci pur şi simplu mirosul şi gestul de a răsfoi cărţi şi de a-ţi dori să le fi citit pe toate.
• ·         dăruieşti cărţi; primul lucru când îmi vine în minte atunci când aud de zile de naştere, Crăciun, onomastici este să îi dăruiesc persoanei respective o carte.
• ·         ai petrece o viaţă numai într-o bibliotecă; dacă numărul de vieţi ale omului s-ar apropia de superstiţia pisicească, atunci cu siguranţă una dintre ele ar fi să mă transform într-un şoarece de bibliotecă, literal/literar vorbind.
• ·         cu orice obiect pe care îl găseşti legat de cărţi rezonezi imediat; fie ele bluze, rucsacuri, semne de carte, insigne, pungi, pixuri, mape, fie articole, cărţi despre cărţi, filme sau piese de teatru în care actorul citeşte, toate acestea produc o vibraţie instantă cu felul meu de a fi.
• ·         îţi planifici următoarele lecturi; deşi se întâmplă adeseori ca o simplă privire asupra unui cotor să-mi trezească apetitul pentru lectură, de cele mai multe ori am o listă pe care încerc să o respect (cu priorităţi, bineînţeles).
• ·         numărul de cărţi citite într-un an nu e niciodată satisfăcător; oricât de multe sau puţine ar fi ele, anul următor, fără îndoială, se va mări numărul lor.
• ·         vacanţele sunt făcute pentru citit;
• ·         acorzi atenţie traducătorului, editurii, redactorului, editorului, prezentărilor de carte, târgurilor de carte; detaliile fac diferenţa, dar atenţia acordată în timp acestor lucruri fac diferenţe între cititori.
• ·         cauţi să îţi evaluezi interlocutorul după ce a citit; şi de aici se pot naşte dispute aprige care duc la prietenii frumoase.
• ·         cauţi părerile altora legate de cărţile pe care le-ai citit sau pe care vrei să le citeşti; de la critici consacraţi, până la articole în reviste de specialitate sau pe bloguri, nu te poţi opri din a afla cât mai mult.
• ·         alegi să lucrezi în domeniu; profesori, bibliotecari, scriitori, editori, librari, jurnalişti…
• ·         împărtăseşti pasiunea pentru cărţi mai departe. 

    Cred că ultimul punct e cel mai important (şi cumva atestă şi poziţia mea) într-o viaţă de bibliofil fiindcă fără cititori, cărţile ar fi inutile pentru scriitori. Există o simbioză despre care nu s-a prea vorbit – între publicul receptor şi cel care se aruncă în groapa cu lei. Cititorul are un rol vital pentru a creşte piaţa de carte, acest articol fiind un exemplu de un asemenea gest. Vă invit să bifaţi şi voi cât mai multe aspecte din listă şi să adăugaţi alte trăsături care vă pun în situaţia de a afirma că sunteţi şi voi bibliofili.

Foto: Predeal, 2018©