Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2016

Un preţ crud

Imagine
Nemurirea sufletului oare chiar se vinde? O găsesc rătăcită la un vreun colt de ţară un cerşetor murdar o ţine-n pungă şi răcneşte aprig la trecători: -Luaţi! Luaţi! Nemurire la 5 lei! Nimeni nu se opreşte, cine să-l remarce?! Ştie el, un cerşetor, ceva despre nemurire?! Noi, noi cunoaştem, noi, cei cu mii de căi ale viitorului Noi, cei conduşi de-o abundenţă de vise neîmplinite Noi, cei care alergăm în jurul nostru şi ne simţim utili Noi, cei care înţelegem culoarea, compunem muzică şi criticăm toate artele Noi, cei care scuipăm şi-njurăm un cerşetor… A învăţat vreodată el despre nemurire? Strigă larg de parcă ar fi fericit de parcă deţine secretul enigmatic al omenirii de parcă… ar fi nemuritor! Oare e posibil?!
Nu pricep cum el, umilul cerşetor, să fie păstrătorul eternului Să aibă în posesie cheia filosofiei decenilor de gânditori Iar el îşi doreşte s-o împartă… pe bani? Alţii precum Eminescu, Noica, Cioran sau Eliade şi-au clădit principii pe veşnicie şi-au sperat şi s-au înşelat Şi-au fost genii! Iar…

Cretă

Imagine
Uit de propriile-mi cătuşe sub formă de aripi care, în loc să mă înalţe, ele mă doboară către non-Univers către non-eu către non-sens.
Îmi uit trupul pe asfaltul umed, îl las să lâncezească câteva clipe; desenez floricele şi norişori cu cretă roz pe o şosea îmbibată de apă. Conturez până şi aripile apoi mă dezlipesc lăsând în urmă forma organelor infantile. Bulbucarea ochilor e evidentă- Schiţa greutăţilor din spate se râcăie de nisip se scaldă-n apă se gâdilă cu lumina unui felinar dar absoarbe numai praf… totul.
Au formă de mânere ambele negre. Revelaţie! Mi se explică de ce câteodată simt cum pică trupul meu către demisol, iar alteori bănuiesc cum se ridică triumfător, peste gândurile unui căutător.
Ba mă trage cel Bun, Ba mă trage cel Rău, nici eu nu ştiu unde mă mai aflu refuz să mai caut sensul ori non-sensul

Senzaţia de a fi. Atât. Fără mânere.

INTERVIUL- partea a IX-a: Cuvântul-

Imagine
Nu am nevoie de introducere… îmi înfăşor trupul în tricoul trupei Guns N’ Roses, închid orice sursă de posibilă distragere şi mă aşez în poziţie lotus în faţa oglinzii din camera mea. Repet prima întrebare de câteva ori în minte, apoi o las să-mi scape pe buze… - Cum văd eu lumea? Cum văd Eu lumea? Reflecţia nu răspunde. Eu nu răspund. Cineva trebuie să înceapă…
- Cum văd eu lumea?, mă imită copia fidelă din oglindă. - Există frumuseţe şi în imperfecţiuni, aceasta ar fi prima mea deviză. Caut adevărul printre gândurile oamenilor, caut să le găsesc esenţa, puritatea, imperfecţiunea ascunsă din temea de a fi judecaţi. Tocmai aceste aparente “impurităţi” din ziua de astăzi învăluie ceea ce ar trebui să iasă în evidenţă: compasiunea, inteligenţa (emoţională), altruismul, iubirea sub toate aspectele ei. Oamenii au nevoie de afecţiune, au nevoie să ştie că sunt apreciaţi pentru ceea ce reprezintă, pentru ceea ce întreprind în mediul lor social (şcoală, serviciu, acasă). Cei mai mulţi locuitori …

Ars poetica

Imagine
Oricine compune un vers din când în când Dar când scriu eu… inspir literele, mestec silabele, cuget îndelung la metafore le aranjez pe degete să rimeze.
Le-nşir printre cartilaje precum o aţă neîntreruptă de bruiajul zilei ori al nopţii le visez, le vizionez cum se agaţă de mine şi mă sfâşie refuză să-mi destupe mintea până când nu le transpun…
Mă gâdilă textual cu litere de mătase până şi pe unghiile roase de timp când mi se-nfig în degete precum acele este semnalul de a atinge foaia cu pixul… să scriu…

INTERVIUL- partea a VIII-a: Descătuşarea-

Imagine
Deja mă aflu în întârziere. Nu mai contează faptul că vărs jumătate din ceaşca de cafea pe jos, alerg către liftul care se-nchide sadic în faţa mea. Oftez (fiind puţin frustrată de situaţie) şi mă pregătesc psihic pentru cele cincisprezece etaje care nu mă tentează absolut deloc în aceste momente. Într-un final, cu părul răvăşit şi hainele puţin transpirate, ajung în sala de aşteptare. Recepţionera mă recunoaşte şi-mi face semn să intru imediat în biroul lui. Oftez din nou şi-mi apropii degetele de clanţă, dar nu e nevoie să mai fac nicio mişcare… uşa se deschide din interior. - Unde naiba este Ana? Cu toţii o aşteptăm şi ea… Privirea îi coboară încet către faţa mea umilă… tâmplele-i zvâcnesc puţin şi este surescitat cu totul. - Nici nu vreau să ştiu motivul pentru care ai întârziat. Pofteşte înăuntru. Cu toate că este extrem de agitat, îmi oferă întâietate. Mi-aş dori să am mai mult timp la dispoziţie pentru a-i observa “bârlogul”, dar el îmi indică o mapă de pe canapeaua din piele şi-m…

Premiul III

Imagine
După cum deja ştiţi, am câştigat premiul al III-lea la concursul naţional de poezie de dragoste “George Ţărnea”. Joi am participat la festivitatea de premiere (pentru cei interesanţi, un ziar local a publicat un articol despre această fetivitate/ întrunire a oamenilor de cultură din Râmnicu-Vâlcea, Băbeni şi Craiova) şi am citit pentru prima dată o poezie proprie în faţa unui public (“Mitologic”). Toţi cei prezenţi ne-au încurajat, ne-au spus că avem talent, iar faptul că am fost publicaţi în această antologie, faptul că am fost jurizaţi de către d-na Gabriela Gheorghişor, d-l Dragoş Teodorescu şi d-l Gabriel Coşoveanu şi am reuşit să-i impresionăm înseamnă enorm. Nu pot să descriu ce sentimente mi-au învălmăşit sufletul în acele momente: fericire, extaz, alienare într-un sens pozitiv… am atins cerul cu mână şi fundul oceanului cu piciorul. Tot ce pot spune este că onoarea, respectul şi o aură de spiritualitate m-au cuprins atunci, fiind o senzaţie pe care vreau să o repet în viitor. …

Puţină linişte, vă rog…

Imagine
În vis te-am perceput reală, căci în lumea de-afară tu eşti doar o fantasmă cenuşie, tristă, însingurată, dezolată, deziluzionată.
În vis te-am mângâiat cu venele prin neuroni, ţi-am săgetat inima îmi curgi; esenţă de iubire întruchipare a tot ce e senzaţie.
Numai în vis te pot atinge într-o perfecţiune înglodurată de manifeste stupide ale unei fiinţe solare. Strigi, strigi cerşeşti după o bucată de absolut şi-astfel mă chemi Îţi reglez percepţiile, fiind doar un cerşetor într-o lume a viselor mă pierd prin idei posibile şi le ondulez pe cele inaccesibile le pierd în mine…
Dezorientat caut ieşirea din tine ne iubim aiurea, cu capul la picioare, dar tot ne iubim şi-acum… şi-aici… fiindcă tu… - eşti doar un vis -

Ars poetica/ Carte de rugăciuni

Imagine
Culeg raze de lumină le pun în palmă noaptea, între linii mă vor gâdila sunt avidă să le simt atunci când insomnia mă cuprinde, sufletul mi se desprinde, se rupe cu tot cu amintiri, erosul şi thanatosul dispar şi-mi lasă doar o nebuloasă un pur şi simplu neant în mijlocul pieptului.
Suflă brutal un muson prin capilare şi neuroni îmi răscoleşte fiinţa şi nefiinţa ce va să vină… Dacă nu mai am esenţă, exist? Dacă exist, sunt? Cine sunt? Măcar se defineşte acest “sunt”?
Unde să mă mai ascund de teroarea timpului care mă striveşte, care mă sufocă: “Nu ai timp să culegi Soarele!”? Atunci, pentru ce am timp? Mă smiorcăi pentru necuvintele spuse care mi-au înlănţuit creierul de-angoasa unei lumi străine de imaginaţia mea… Cât să mai sper că noaptea se va termina cu un fascicul de lumină palpitând înăuntrul irisului meu, dis-de-dimineaţă? Luaţi omului speranţa şi va rămâne cu… …nimic… Un nimic- dictator pe care nu-l percepem, orbim deoarece ne complacem în orbire orbim deoarece nu vedem ce se-ascunde în spatele zilei de azi, d…

Paradox

Imagine
Joaca de-a viaţa mă seacă de-ntrebări “Cine sunt?”, “Ce sunt?” obsedant le ivesc în mintea-mi şi se încălcesc (in)voluntar.
Joaca de a fi devine paradox, cerşesc aer şi timp să-nvăţ rostul acelui copil care continuă să se întrebe chiar dacă i-au căzut aripile de căutător.
Joaca unui prunc de-a creşte azi se preschimbă-n regret de rutină şi lacrimi la-amiază; capul şi-l apleacă în poala iubitei iar în urletele surde şi nocturne visele i se par pene incolore rămase din copilărie.
“Cine sunt?” “Ce sunt?” - guvernează omul, sacrifică credinţa rătăceşte speranţa de a mai exista într-un sens al existenţei infinite şi-n vidul existenţial.