Paradox

Joaca de-a viaţa

mă seacă de-ntrebări

“Cine sunt?”, “Ce sunt?”

obsedant le ivesc în mintea-mi

şi se încălcesc (in)voluntar.

Joaca de a fi

devine paradox,

cerşesc aer şi timp

să-nvăţ rostul acelui copil

care continuă să se întrebe

chiar dacă i-au căzut aripile

de căutător.

Joaca unui prunc

de-a creşte azi

se preschimbă-n regret de rutină

şi lacrimi la-amiază;

capul şi-l apleacă în poala iubitei

iar în urletele surde şi nocturne

visele i se par pene incolore

rămase din copilărie.

“Cine sunt?”

“Ce sunt?” -

guvernează omul,

sacrifică credinţa

rătăceşte speranţa

de a mai exista într-un sens

al existenţei infinite

şi-n vidul existenţial.