Paradox

Joaca de-a viaţa
mă seacă de-ntrebări
“Cine sunt?”, “Ce sunt?”
obsedant le ivesc în mintea-mi
şi se încălcesc (in)voluntar.

Joaca de a fi
devine paradox,
cerşesc aer şi timp
să-nvăţ rostul acelui copil
care continuă să se întrebe
chiar dacă i-au căzut aripile
de căutător.

Joaca unui prunc
de-a creşte azi
se preschimbă-n regret de rutină
şi lacrimi la-amiază;
capul şi-l apleacă în poala iubitei
iar în urletele surde şi nocturne
visele i se par pene incolore
rămase din copilărie.

“Cine sunt?”
“Ce sunt?” -
guvernează omul,
sacrifică credinţa
rătăceşte speranţa
de a mai exista într-un sens
al existenţei infinite
şi-n vidul existenţial.


Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

Libertate-n singurătate, se poate?

ceva în care n-am crezut vreodată.