Un preţ crud
Nemurirea sufletului oare chiar se
vinde?
O găsesc rătăcită la un vreun colt de
ţară
un cerşetor murdar o ţine-n pungă
şi răcneşte aprig la trecători:
-Luaţi! Luaţi! Nemurire la 5 lei!
Nimeni nu se opreşte, cine să-l remarce?!
Ştie el, un cerşetor, ceva despre
nemurire?!
Noi, noi cunoaştem, noi, cei cu mii de
căi ale viitorului
Noi, cei conduşi de-o abundenţă de
vise neîmplinite
Noi, cei care alergăm în jurul nostru
şi ne simţim utili
Noi, cei care înţelegem culoarea,
compunem muzică şi criticăm toate artele
Noi, cei care scuipăm şi-njurăm un
cerşetor…
A învăţat vreodată el despre nemurire?
Strigă larg de parcă ar fi fericit
de parcă deţine secretul enigmatic al
omenirii
de parcă… ar fi nemuritor!
Oare e posibil?!
Nu pricep cum el, umilul cerşetor, să
fie păstrătorul eternului
Să aibă în posesie cheia filosofiei
decenilor de gânditori
Iar el îşi doreşte s-o împartă… pe
bani?
Alţii precum Eminescu, Noica, Cioran
sau Eliade
şi-au clădit principii pe veşnicie
şi-au sperat şi s-au înşelat
Şi-au fost genii!
Iar el, un biet cerşetor, a primit-o
gratis şi o vinde…
Mă apropii timid de el şi-i întind o
bacnotă
Zâmbeşte candid şi-mi deschide punga:
-Vezi! Ia câtă vrei!
Nu ştiu ce să fac… punga e plină
cu amintirile mele înţesate de simţuri
renăscute,
copilăria mea cu tot cu bunici şi
jocuri de copii mici,
muzica ascultată printre sfâşieri
necontenite de sentimente incipiente,
observaţiile mele pertinente asupra
lumii în stări confuze,
cărţile devorate cu nesaţ de ochii şi
mintea înfometate după adevăr…
sunt eu, într-o lume difuză a tot
ce-am fost
într-o pungă a unui cerşetor
Şi-am plătit pentru a-mi vedea
nemurirea!
Comentarii
Trimiteți un comentariu