Postări

Se afișează postări din aprilie, 2016

Pune linie la punct!

Liniile vieţii trasate pe oameni. Punctele morţii pictate cu sânge. Formele viselor cenzurate în culori. Ceaţa trecutului înviorată de remuşcări. Umbrele viitorului suflate prin vicii. Golurile prezentului presărate din ambiţii.
Totul e ceva, Ceva, depinde cum privim îl transformăm în existenţă depinzând de noi şi a noastră impotenţă de a privi totul ca tot, existent.
Cât ambiţia e gol, Viciul umbră, Remuşcarea ceaţă, Culoarea formă, Sângele punct, Oamenii sunt linii… Linii continue, neîntrerupte de zgomotul aglomeraţiei sau de evoluţie…
linii peste linii; se creează generaţii…

O iubire cât o viaţă

Marco râdea incredibil de zgomotos, de parcă erau încă două voci în el care scoteau sunete horcăite sau lipsite de oxigen. Doamnele de la masa alăturată ne aruncau priviri ucigătoare de fiecare dată când Marco încerca să-şi tragă răsuflarea, dar începea să râdă din nou, cu mici alternanţe între răgetul unui măgar sufocat şi un şoricel care chiţăie piţigăiat. Nu ştiam dacă să mă bucur că încă îl am în faţa mea sau să plâng pentru faptul că aş putea să-l pierd… - Ok…Ok… cred că… putem continua acum, zise Marco, cu obrajii roşii şi ţinându-se de burtă cu o mână, iar cu cealaltă plimbând-o prin păr. - Bun, fiindcă dacă vei râde astfel fără să te opreşti curând, cred că cineva ne va da afară! Asta, în cel mai bun caz. Primele care ne vor flanca dacă vom încerca să ne întoarcem vor acele trei doamne de la masa din spatele tău. Marco a început să râdă şi mai tare, ceva ce nu mi-aş fi putut închipui că este posibil. Între timp, o chelneriţă tânără a venit să ne aducă comanda şi s-a uitat puţin s…

"Iub-" din Soare, "-ire" din Lună

Crud este orizontul cu ea Când geme şi se zbate, nu vrea Iubire, dragoste şi-amor Din toate:”Eu de dor mor!”.
Oare poate să-şi şteagă destinul Hărăzit în deşertăciune şi unicul Hazard al ei să fie O iubire dintr-o mie?
Ochii-i se preschimbă-n râuri negre, Sufletul din ea se cerne… Soarele şi Luna se aliază în pierzania ei Şi-şi sparg razele în batjocuri ale vremii…
Cu dosul palmei-şi curăţă amarul “Nu-mi daţi dragoste a iubi, nici c-am să iubesc!” Luna şi Soarele se caută-n disperarea Hotărârii unei raze în dar… Îi dau alinare, o-nvelesc în raţiune protectoare “Dragostea poate fi înşelătoare…”

Fata ştie a iubi în timpi nebuni; de-acum pătimaş se-mbrăţişează cu lumina!

Crucea vieţii în patru colţuri

Crucea vieţii în patru colţuri e expusă!
Primul e plămădit din neamuri străvechi S-a ridicat pe-un vârf de munte Străluceşte în orbire Ca un fulg de cristal topit în apă de izvor!
Al doilea, Universul l-a născut Din rătăcirea prin Infern şi întoarcerea în Rai Curge la infinit prin timp, dar nici n-are vreun început Se aseamănă cu stele căzătoare pe cerul torid…
Al treilea colţ e observabil din orice punct Era o rază a fericirii ce-ndeplineşte speranţe Din ea s-a creat zâmbetul, apoi a apărut şi gândul… Pe parcurs, s-a transformat şi-n suflet omenesc.
“Colţul Regelui” şi cel de pe urmă colţ S-a îngropat cu tot cu coroana Lumii într-un tainic loc Destinul, soarta şi inconştientul îi sunt supuşi Unii îl numesc credinţă, alţii Dumnezeu,…
Arta celor patru colţuri se defineşte în Natură, Univers, Oameni şi al lor Dumnezeu-Rege Crucea vieţii se compune şi armonizează arta existenţei Aceea artă plantată de om prin viaţă!...

niciun înţeles ambiguu

Dacă viaţa ţi-ar fi compusă numai de linişte, Ai fi fericit?
Dacă ai deţine acea “cheie a fericirii”, Ai fi liniştit?
Dacă ai iubi cu tristeţe, Ai fi împăcat?
Dacă ai împăca tristeţea, Ai fi iubit?
Dacă ai înţelege viaţa, Ai fi temător?
Dacă te-ai teme de înţeles, Ai fi viaţă?
Dacă ai vedea totul, Ai fi întreg?
Dacă ai întregi totul, Ai fi văzut (cu-adevărat)?
Dacă ai auzi moartea, Ai fi nemuritor?
Dacă ai muri în faţa morţii, Ai fi nemuritor?
Dacă ai gusta din natură, Ai fi om?
Dacă ai umaniza natura, Ai fi gustat (de prima dată)?
Dacă ai mirosi cerul, Ai fi stea?
Dacă te-ai aprinde pe cer, Ai fi mirost (vreodată)?
Dacă ai atinge capătul, Ai fi infinit?
Dacă ai trecut de capăt, Ai fi atins?
Dacă ai fi trăit, Ai fi fericit?
Ai fi fericit?

Chiar există infinitul într-o infinitate mică

Cum de-au ajuns clipele de fericire atât de scurte Şi de când se măsoară în secunde? TIC: o secundă de fericire TAC: eternitatea se goleşte TIC: o secundă de fericire TAC: moartea prin viaţă vuieşte TIC: o secundă de fericire TAC: timpul se opreşte
Prea scurte în reţinere,… se uită… fragil Prea scurte în simţiri,… trec prin… fragil Prea scurte în trăiri,… se usucă foarte… fragil
La fiecare “TIC”, fericirea se sinucide în secunde La fiecare “TAC”, negrul răului tremură în abisul eului Rău singuratic, rău neintenţionat, rău straniu, rău mortal, rău sufletesc, rău uman… Inocent şi naiv te-mprieteneşti cu răul non-culoare Amândoi izgoniţi fărâma de fericire Dar ea se tot întoarce Se zbate la fiecare zbatere de ceas Ai renunţat prea timpuriu la a lupta pentru De-acum, eşti aliat şi răzbaţi din centru Cu acea culoare închisă… trişti împreună
Ca un crivăţ din fiecare iarnă, Îngheaţă trupurile ninse, le suflă aspru până la îngheţul clar şi-al inimii Dârdâie prin necunoscut, zboară, rătăceşte… ce-l poate stăvili?! Un…

Floare

Imagine
Am gândit şi-am creat o lume feerică, un basm făr’ de prinţi ori balauri, ci doar cu flori-prinţese şi natură pură.
Am gândit şi-am modelat o prinţesă, pe cea mai gingaşă c-un zâmbet-curcubeu şi ochii de cristal, c-un glas de tril mlădios şi cu trup de iris…
Uşor, ea se deschide în înălţime şi-şi aruncă cosiţele mov pe spate ajunge până sus, la ceruri Poate e Zeiţă… Poate este Dumnezeu…
Am gândit şi-am visat o fată albă, suflet, cu lumină-n trup perfectă în aparenţă, dezmembrată în esenţă o fată-zburătoare, o fată-căutătoare îşi împrăştie petalele de iris peste lumea lumii noastre…
Am cugetat la ea, mi-am imaginat-o precum un abur ce iarna îngheaţă precum un strop de apă rece ce vara se topeşte precum un vis aievea cu ochii semi-deschişi precum un boboc de cunoştinţe precum copacul îmbrăţişat de ramuri
precum o iubită… dedicată-mi!

Coşmarul unui vis…

-Bună dimineaţa, Olivia!
Unda de şoc provocată de acest inofensiv salut, dar, mai ales de apariţia mea s-a manifestat într-un mod mai puţin aşteptat… niciun zâmbet, nicio tresărire că s-ar bucura să mă revadă după atâta timp… doar dispreţ fără margini, în priviri şi în felul cum se aşează la masă.
-Ce vrei?
Dezgustul cu care mi-a aruncat aceste cuvinte i-au făcut sprâncenele să mi se-ncrunte şi să-mi dea de înţeles că încă poate mă urăşte. Mirarea se poate vedea acum şi pe chipul meu.
-Voiam să văd ce mai faci… atât. -Mdaa… sigur. Ei bine, ca să-ţi potoleşti neliniştea, să ştii că fac extreme de bine! Mai bine decât mi-aş fi putut imagina vreodată că mă voi simţi în viaţa asta!
Numai mie mi se pare exagerată exprimarea ei?! Ce încearcă să-mi dovedească cu ironia asta nespecifică ei?! Tonul vocii, absenţa a tot ce-mi aminteam că era odată mă răneşte… când te gândeşti că eu o făceam fericită nu cu mult timp în urmă… de fiecare dată când o întrebam ce face, ea chiar îmi zâmbea, se apropia de m…

Acel motiv (pentru care)…

Dă-mi un motiv pentru care să te uit Şi-ţi voi da zece înapoi, Zicându-ţi că e în zadar: “Eu nu te pot uita!”.
Dă-mi un motiv pentru care să te părăsesc definitiv Şi-ţi voi da o sută înapoi, Şoptindu-ţi iubire fără margini: “Eu nu pot pleca!”.
Dă-mi un motiv pentru care omorul tău să aparţină conştiinţei mele Şi-ţi voi da o mie înapoi, Plesnind în glas că-ţi voi fi altar:
“Eu nu te pot ucede nici de-ar fi să mor!”.

Dă-mi un motiv pentru care să nu mai am motive Şi nu-ţi voi da niciunul înapoi, Cu-un sărut de adio te voi lăsa pe buze, “Motiv am fost Cu motive am plecat Câte motive mi-ai lăsat!”…

Două degete negre

Aprinzi o lumânare Te rogi pentru Binele tău Lumânarea arde Timpul trece Binele nu vine Camera se umple de fum Răul e negru, acoperă tot Încerci să stingi fitilul Dar se tot aprinde Din nou şi din nou Binele nu vine! E prea mult fum, miros de lumânare arsă Camera nu mai are aer Răul e negru! Tu te rogi să treacă, să se stingă Răul nu pleacă, te vrea pe tine Lumânarea se-aprinde fără vreun chibrit Te sperii, urlii, te rogi la fum Focul te arde, degetele-ţi sunt înnegrite Trupul îţi tresare Tu te rogi pentru Bine Binele nu vine Răul e singur cu tine Binele nu vine Răul te ţine în braţe, Sunteţi aproape unul şi acelaşi Fum şi foc Rău şi Bine
Binele nu mai vine… …………………………………..
Lumânarea se stinge!

O amintire

Răsfoim caietul cu-amintiri E atât de vechi… Pagină cu pagină, vedem răsăritul vieţii noastre Şi cum, încet ne îndreptăm spre vest.
Plimbarea tropicală din miezul iernii Ne-ncălzeşte fiece an din urmă Plimbarea pe ponton şi apoi-n mare Ne stropeşte cu picuri reci de spumă.
Simţim aerul de munte şi ploaia ca o cortină Râdem de curcubeu, de simţire… râdem de amintire… Din ce în ce mai aproape ne reîntoarcem în prezent Estul devine Vest…
Amintirea devine iar Viaţă…
Viaţa rămâne Amintire…