Cel mai proaspăt Iris

Neuronul meu este cufundat într-o dilemă:

De ce nu percepe percepţia altora?

De ce nu vede ce este vizibil pentru toţi?

De ce se complică în a exista în van?

De ce nu se aseamănă cu ceilalţi neuroni?

Ce îl face diferit? De ce tocmai pe el? De ce?...

M-am împrietenit cu el,

i-am acceptat condiţia

mă intrigă că-mi aparţine şi că e ciudat!...

Neuronul meu se divide, însă nu se înmulţeşte,

fiind un unicat, el trăieşte!

Învie fiece gând, înfloreşte în fiece sentiment

îmi dezleagă sinapsele Universului

şi conexiunele interumane atât de false uneori…

L-am botezat în Râul Cunoaşterii: un nume simplu i-am ales, Iris…

Ca o floare, el se deschide şi caută adevărul din vis, zbuciumul realităţii

Are miros plăcut de idei, îmbietor la cuget

Petale colorate din analiză şi context,

fac Irisul cel mai frumos neuron.

Ca floarea ochiului, priveşte spaţiile necunoscute nici măcar de incoştient

Cercetează nepăsator suflete inerte până prolifică o pâlpâiere scurtă,

apoi se-mperechează în filosofie şi-n culoarea psihică

cu alt neuron-botezat-cu-nume-de-floare.

Astfel vom face o grădină nemărginită în diversitate;

cu margarete, trandafiri, crini, violete şi câte şi mai câte…

Nu vom mai avea Irişi singuratici,

ci un buchet cu acei dintre cei mai sălbatici!

Deschideţi-vă grădina minţii şi sădiţi, copiii mei; sădiţi copaci, flori, păsări, emoţii…

Sădiţi fericirea!