Chiar există infinitul într-o infinitate mică
Cum de-au ajuns clipele de
fericire atât de scurte
Şi de când se măsoară în secunde?
TIC: o secundă de fericire
TAC: eternitatea se goleşte
TIC: o secundă de fericire
TAC: moartea prin viaţă vuieşte
TIC: o secundă de fericire
TAC: timpul se opreşte
Prea scurte în reţinere,… se uită…
fragil
Prea scurte în simţiri,… trec
prin… fragil
Prea scurte în trăiri,… se usucă
foarte… fragil
La fiecare “TIC”, fericirea se
sinucide în secunde
La fiecare “TAC”, negrul răului
tremură în abisul eului
Rău singuratic, rău
neintenţionat, rău straniu, rău mortal, rău sufletesc, rău uman…
Inocent şi naiv te-mprieteneşti
cu răul non-culoare
Amândoi izgoniţi fărâma de
fericire
Dar ea se tot întoarce
Se zbate la fiecare zbatere de
ceas
Ai renunţat prea timpuriu la a
lupta pentru
De-acum, eşti aliat şi răzbaţi
din centru
Cu acea culoare închisă… trişti
împreună
Ca un crivăţ din fiecare iarnă,
Îngheaţă trupurile ninse, le
suflă aspru până la îngheţul clar şi-al inimii
Dârdâie prin necunoscut, zboară,
rătăceşte… ce-l poate stăvili?!
Un curent de aer rece îmbibat în
limite
Limitele existenţei, te frânează
în a palpa viaţa până şi cu ochii
Cum de te afunzi şi tu printre
atâtea alte suflete pierdute?!
Cum te poţi alunga aşa nepăsător
din carcasa unui tu?
Unde ţi-ai împrăştiat secunda de
fericire? Unde?
Te crezi trădat de însăşi timpul
cu ale lui diviziuni amorfice
Te-mpaci cu idea de a fi
victimizat de viaţă şi de oameni
Însă TU, tu şi numai tu ţi-ai
ucis şi alungat secundele
Le-ai dat la schimb pentru ceva
ce nu există, un negru mat
Fiecare “TIC” suspină neliniştit
după ceea ce ai fost…,
Din păcate pentru vreme,
urechile-ţi sunt vătuite numai de “TAC”…
Izolat de gânduri şi percepţii
Fără vreun iz al realităţii
Stai şi-ţi numeri nefericirile
dintr-o eternitate
Iar secundele-ţi salvatoare te
numeră pe tine
Cât mai ai până ce le vei auzi
din nou în tine…?
Comentarii
Trimiteți un comentariu