Mitologic

Ai eliberat din tine,

- la fiecare zbor –

fumul unei idei deja apuse;

Ai eliberat în mine

Răsăriturile pe care tu,

- oarbă-n simţire –

nu le-ai mai căutat.

Un Dumnezeu a întrebat în treacăt

de a ta pană,

mistică, uluitoare,

cu care-şi scrie amintirile pe Pământ

O pană a legilor din Iad

şi-a făgăduinţelor din Eden.

Cu ochii-mpietriţi, învineţiţi de prea mult aer inspirat

Ţi s-au scurs lacrimi sângerii pe chipul de porţelan.

Ai mângâiat orizontul unei lumi prea crude

- să-şi deschidă cerurile peste tine –

La ce te aşteptai? Să devii regina unui faraon… mort?

Ai cucerit Soarele lui Apollo

şi-ai sărutat călcâiul lui Ahile…

Ai cugetat îndelung la templul Atenei

şi-ai stors-o de frumuseţe pe Afrodita

Te-ai cutremurat deodată când te-ai închinat la fulgerul lui Zeus

Iar Poseidon a vrut să te înece în abisuri

Însă eu am despicat moartea pentru tine!

Te-aştept, Persefona mea, să-mi îmbrăţişezi umbra,

să-mi slăveşti nemurirea

să te-ndrăgosteşti de întunericul ce sunt eu.

Ne jucăm de-a mitologii

când, de fapt, îngropăm în uitare păcatul nostru

Eu te iubesc din abundenţă

Tu eşti nimfa născută în necredinţă

Te doresc precum cea mai îndepărtată stea

să fii lumina mea.

Dar tu, o, tu!, mă alungi iarăşi-n întuneric

uiţi de promisiunea mea eternă

de a te face regină

… peste Soare!