Diferă (ano)timpul

Te-nspir în aerul rece al unei dimineţi de vară

Eşti firul meu de iarbă

Eşti o rază

Te caut printre albine şi alte tipuri de insecte

Dar tu eşti deja regină peste cugetările mele

infinit te caut; alergi, zbori, te prăbuşeşti

ca să-nvii în stele şi-n nori şi-n creste

Iar eu să nu te mai găsesc

decât atunci când îmi eliberez ochii

şi-mi deschid celelalte simţuri

Eşti aerul aburit de vânt

Eşti clipa unui fluture

Te zbaţi în orizonturi precum o frunză-nsângerată

ţipete inocente de copii te-alungă din mine,

mă pierd alergând şi eu cu ei

mai joc o dată viaţa...
fiindcă n-am apucat să fiu copil…

Eşti primul fulg de nea

Eşti în toată fiinţa mea

Şi te caut, iar te caut printre crengi uscate

invoc emisfera nordică să mi te dea 
neprihănită de prima brumă

… e mult prea târziu…

Tu pluteşti deja prin mine.

Iar vine anotimpul,

Privesc cum trece timpul

Te pierd printre suflete îngheţate

Am să te regăsesc printre urletele animalice

ale oamenilor care simt cum trece timpul…

Aştepţi să trec şi eu, o mână de atomi finită

numai tu,

născută din apă,

modelată-n foc,

crescută-n pământ umed

şi purtată de brize reci de martie,

numai tu eşti infinită.

În fiece anotimp te zăresc şi cred...

voi găsi fiinţa noastră sincronizată-n timp.

Credit: Tumblr