Pildă

Lumina-mi se prăvale
Orbesc în disperare
Palpit nesperat după o gură de aer
Mă scufund într-o melancolie neîncăpătoare,
sughiţuri se revarsă, alunec
mă agăţ de bunici şi a mea copilărie
mă (de)plâng în cenuşă şi-n praf
am uitat de mine şi ce-am fost
tot s-a dus, tot a dispărut!

Mă scutur depresiv înspre ai mei părinţi
caut sânul mamei, caut mâna tatei
îi smulg privirea-ngrijorată de pe chipul ei
ca să zgârii conştiincios degetele făgăduinţei
Urlu după dragostea lor,
simt cum mă pierd prin fiecare por…

Mă decojesc din interior când sunt în dreptul meu
goliciunea păcatului originar se oglindeşte-n carne
în oase, praful secular se strânge şi se-ngroaşă
sufletu-mi devine tegument de la natură
la fiecare răsărit, se-ntunecă
Se curăţă de mine
Şi se-alungă printre câteva clipe de nemurire
cercetează absent colţuri de infinit
ale unui om prea trist
însingurat de gânduri, molatec prin gesturi
alunecă-n cruciada existenţei
spre a-L găsi pe Dumnezeu
şi a-i cere un simpu sfat, ca de la om la nefiinţă:
“Cum aleg drumul? Cum e cu putinţă?!”
Iar Dumnezeu atunci va tuna şi va zice:
“Alege drumul tău, copile!”

Lumina-mi se prăvale
Vă orbesc în disperare
am ales după Dumnezeu, un drum al meu
Am crezut în şansa unei păsări de a cădea din cer

şi-am învăţat să zbor…



Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

ceva în care n-am crezut vreodată.

Câteodată e tăcere