Pur… şi simplu

De ,
Credit: Tumblr














Culorile întunecă amorul pur
Îi schimbă esenţa, îl uniformizează în multe
părţi de luciu aromat, părţi nescrise de amorezaţi
Trebuie să iubim monocrom
Iubire în alb şi negru
Iubire dulce, nestinsă în curcubeul vieţii
neatinsă de vreo mână iscoditoare dup-un colţ de lumină
Lumina dă culoare, ştim prea bine
dar tot ea descompune albul…
Cine i-a permis să-l sfărâme-n atâtea culori?!
Mie-mi place albul simplu, cel virgin
Acum e folosit în alcătuirea tuturor;
nu-l mai recunosc, nu-mi mai aparţine!

Totuşi, eu cred în dragostea albă;
ea fiind una dintre cei doi îngeri
Şi dragostea neagră;
ascunsă în mizeria fiecăruia
ascunsa în urmele de suflet
şi plămădită din vise ucise timpuriu în societate;
iar dragostea neagră se naşte doar când
două suflete aflate în mizerie spiritual
descoperă o dragoste pură, pe cea mai adevărată…
Reuşesc s-o facă albă şi să iubească din inocenţa furată a oamenilor cu speranţă.
Din negru, se preschimbă-n alb dragostea…
De ce avem nevoie de atâtea culori?
Nu ne sunt suficiente două non-culori?!

De ce să nu exprimăm dragostea aşa de simplu precum se simte?
De ce ne complicăm în nuanţe?...
Eu te iubesc, tu mă iubeşti;
Dragoste pur şi simplu albă.
Eu te iubesc, tu nu mă iubeşti;

Dragoste pur şi simplu neagră.

Comentarii

  1. Lecturi în pauza mare23 martie 2016 la 22:34

    Îmi place în special finalul! :)

    Hai să încerc să definesc dragostea, dacă tot m-ai provocat... :P
    Dragostea e atunci când te simţi cel mai fericit om din lume pentru că petreci un timp pe care-l percepi drept sacru cu acel el/acea ea perfect(ă)...
    În ceea ce priveşte dragostea neagră de care vorbeşti, eu îi spun iubire ne-mplinită. :) Dragostea n-o pot vedea decât împlinită.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ana Grecu24 martie 2016 la 00:02

      Sunt de acord, dar nu este posibil ca acest sentiment să se consumne la un moment dat? Să presupunem că ai iubit şi ai fost iubită, dar ce se întâmplă dacă totul se prăbuşeşte (eşti înşelată ori pur şi simplu vă despărţiţi), iar tu nici măcar nu realizezi de ce? Înseamnă că totul a fost o iluzie, o minciună? De unde poţi să fii sigură dacă ceea ce tu numeşti acum dragoste, cu un alt om nu poate înseamnă Edenul? Cred că ţine de fiecare în parte, privim dragostea prin ochii celui care ne adoră... şi aşa se venerează iubirea...

      Ștergere
    2. Ana Grecu24 martie 2016 la 00:15

      Şi mulţumesc pentru apreciere!:)

      Ștergere
    3. Ana Grecu24 martie 2016 la 00:15

      Şi mulţumesc pentru apreciere!:)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Popular

Un mic joc de cuvinte

De ,
Imagine
Nu e totul despre cât, cum şi ce scrii. E vorba şi despre ce simte cel care te alege drept imagine simbolică a gândurilor lui timide. Pot să spun acum orice despre orice şi tu să citeşti oricum despre orice. Pot să te fac să râzi sau nu, intenţiile fiind copii legaţi de degetele mele ca într-o presare a gheţii pe o sticlă spartă. Întocmai cum înşir ca să mă joc mărgele de cuvinte, aşa şi gândul tău ajunge la mine dinainte de a-l fi gândit. Îl iau cu penseta ca pe oricare altul să-l examinez sub microscopul secular. Dacă mai rămâne ceva din el, e bine; dacă nu – atunci rămână poezia mea care-ţi poate înlocui lipsa. Dar asta înseamnă că trebuie să spun ceva cu sens, nu? „sens”, „sens”, „snes”, „enss”, „ness”. Ce sens? Nu e niciun sens aici, tu doar citeşti un şirag plăpând de versuri ce se aleargă până la capăt, se rostogolesc, URLĂ!, se opresc. Se opresc?  Sursă foto: Muzeul de artă din Craiova, 2018 ©
Citiţi în continuare:

Miros de îngeri aproape

De ,
Somn uşor, dragostea mea! Aluneci în vise precum o turturică înălţată în orizont, cu aripile învăluitoare puritate în esenţă, miraj în aparenţă… Somn uşor, dragostea mea! Visează-mă la noapte, inocent şi îndrăgostit îţi voi şopti iubirea eternă dincolo de vis poate şi atingerea-mi o vei resimţi… cândva… Somn uşor, dragostea mea! Cavalerul tău negru voi rămâne, înfruntând adânci coşmaruri Fii fără grijă! , somnul neperturbat vei avea, iar eu, bietul tău aghiotant, te voi săruta de noapte-bună!... Somn uşor, dragostea mea! M-am rugat deja la îngeri să te-mbrăţişeze cu aripile lor să te martirizeze şi să te închine în Rai… Somn uşor, dragostea mea! Somn uşor…
Citiţi în continuare:

Reducere la tăcere

De ,
Imagine
Întunericul devine lumină străbate visele abandonate ale celui mai cicatrizat suflet fiindcă ştie că acolo se ascunde… ! Liniştea ! Numai cel care a tăcut şi a încetat să mai caute alinarea între azi şi ieri, (secretul stă în prezent) viaţă şi moarte, (moartea e un capitol al vieţii, nu e sfârşitul) gol şi tot, (ce minimalist e acest vers…) arhitectura naturii şi ruinele urbane, (o decadenţă a bunului gust ne cuprinde, ne ucidem valorile) între el şi ceilalţi (ne sufocăm în propria demenţă) Numai el ştie cum trebuie să accepţi
Citiţi în continuare:

Mitologic

De ,
Imagine
Ai eliberat din tine, - la fiecare zbor – fumul unei idei deja apuse; Ai eliberat în mine Răsăriturile pe care tu, - oarbă-n simţire – nu le-ai mai căutat. Un Dumnezeu a întrebat în treacăt de a ta pană, mistică, uluitoare, cu care-şi scrie amintirile pe Pământ O pană a legilor din Iad şi-a făgăduinţelor din Eden. Cu ochii-mpietriţi, învineţiţi de prea mult aer inspirat Ţi s-au scurs lacrimi sângerii pe chipul de porţelan. Ai mângâiat orizontul unei lumi prea crude - să-şi deschidă cerurile peste tine – La ce te aşteptai? Să devii regina unui faraon… mort? Ai cucerit Soarele lui Apollo şi-ai sărutat călcâiul lui Ahile… Ai cugetat îndelung la templul Atenei şi-ai stors-o de frumuseţe pe Afrodita Te-ai cutremurat deodată când te-ai închinat la fulgerul lui Zeus Iar Poseidon a vrut să te înece în abisuri Însă eu am despicat moartea pentru tine! Te-aştept, Persefona mea, să-mi îmbrăţişezi umbra, să-mi slăveşti nemurirea să te-ndrăgos
Citiţi în continuare: