Mi-a rămas o plajă pustie dintr-un ocean

Marea se-aruncă în propriile ei valuri
Spumegă furioasă în amintirile de-acum o vară
Marea ne cheamă…
Vai!, cum ne cheamă… cum se-agită, cum ne strigă…

Păcat… am rămas o infimă particulă de nisip
Nu mă mai pot juca cu scoicile
Pescăruşii nu se mai lasă îmbrăţişaţi de mine
Nici Soarele nu mai se împrăştie pe creştete
Înot prin singurătate cu delfinii invizibili
Doar apusul se-ncumetă a mă săruta de rămas-bun
Mirosul apei de sare mă atrage în largul ei
Am rămas doar eu…
Pierdută într-o mare de-amintiri…

Oceanul nostru de iubire
s-a scufundat în agonie…
a devenit o sărmană plajă pustie…
unde nici vântul nu mai bate,
nici pescăruşii nu mai zboară,
nici Soarele nu mai se-nalţă
nici noi nu ne mai iubim pe ritmuri asemănătoare cu delfinii jucăuşi de-altădată…


pustiu…doar pustiu…

Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

ceva în care n-am crezut vreodată.

Câteodată e tăcere