Cuvinte

Sorb din viaţă c-o-nsetată poftă după moarte!

Mă vreau din puritatea fricii să (mă) arăt

Şi tu poţi avea aceeaşi soartă, ai grijă!

Te-nghit cu totul, mă hrănesc din tine dacă trebuie!

Adulmec razele de soare la miezul nopţii

Luna mă aude, tu însă… nimic; cred că ai asurzit

Abia dacă se-ncumetă vreo stea plăpândă să-mi indice

O depărtare în zare, undeva aproape

Misteriosul cerc solar apune… cine ştie ce va fi mâine?! Poate vreun pătrat sau eczemă de cuvinte de artişti….

Lipesc degetul de-un nor acvatic,

Te ascult în fiinţă, îţi vorbesc în nemurire

Hălăduiesc prin deşertul apei nesfârşite

Ca să-ajung să luminez prin tine.

Mă holbez ingrat la frumuseţea unui demon gol

De undeva, din flăcări, ars pe suflet şi pe ochi

Străluceşti şi tu, mă cauţi şi mă arzi şoptit

În sfârşit, te văd mai bine!

Zgârii ţipătul unui vechi-născut

Te râcăi de pe oase, îţi arunc nemesetecată carnea

Doamne!, cum se zbate omul în agonie

Doar eu te mai pot salva de mine!