LATINESCUL “HOMOS”

Pe mine mă fascinează oamenii ! Cele mai evoluate mamifere…
Într-o zi de 24 de ore, setată de alţi oameni, numiţi acum istorie, fiecare om are un program. Fie că dormim, ne trezim, mâncăm, bem o cafea, ne sărutăm copii pe frunte şi plecăm la serviciu, apoi rutina continuă; fie că nu dormim, ci ne petrecem nopţile în cluburi, înconjuraţi de droguri, băutură şi sex, apoi ne ia o zi ca să ne revenim şi s-o luăm de la capăt; fie că suntem singuri, plângem după o persoană dragă şi ne gândim la sinucidere; fie că avem case, maşini, femei de lux, tehnologie ultra-modernă, dar nu avem timp şi nici familie pentru a ne bucura de ele; fie că ne jucăm în parc, strigăm bunicii să ne mai aducă o jucărie ca pe urmă să plecăm acasă; fie că mergem la şcoală, înconjuraţi de prieteni care râd, însă avem impresia că ei râd de noi; fie că am fugit de-acasă, obosiţi de aceleaşi certuri în familie, de aceleaşi lipsuri şi avem nevoie de linişte, dar e prea multă linişte atunci când suntem singuri; fie că tocmai spunem “DA!” persoanei iubite în faţa lui Dumnezeu şi întregul corp radiază fericire; fie că aşteptăm viitorul cu braţele deschise, gândindu-ne la facultate sau carieră; fie că ne-am despărţit de cineva, iar lacrimile sunt singurele atingeri rămase şi credem că nu vom mai întâlni pe altcineva în viaţa noastră; fie că tocmai ne-am născut, am murit sau trăim, cu toţii suntem oameni.
Fiecare cu programul lui diferit, totuşi provenim din latinescul “homos” şi facem parte din aceeaşi societate, SOCIETATEA UMANĂ.
Însă să revenim la ce îl face pe un om om…
Un om are mai multe straturi, la fel de diverse ca ţările, continentele, culturile sau religiile existente.
Primul strat, cel extern este vizibil atât nouă, celor care-l purtăm, cât şi “observatorilor” (= persoane necunoscute care ne observă).
Fiecare om are o formă şi trebuie să învăţăm să o acceptăm aşa cum e ea, imperfectă. Judecăm prea aspru uneori, fără să realizăm ca persoana în cauză poate se înfometează, poate e bolnavă sau poate că până şi ea nu este mulţumită de acest strat pe care-l posedă. Unii recurg la operaţii estetice pentru “a arăta bine”. Ar trebui să ne simţim bine în stratul propriu, nu să arătăm bine! De ce trebuie să ne chinuim, să ne urâm acest strat, ţinând cont de faptul că nu avem cum să-l corectăm ori îmbunătăţii radical. Suntem conturaţi aşa cum suntem, diferiţi şi individuali într-o lume a schimbărilor effectuate cu viteza luminii. Tot ceea ce ne rămâne de făcut este… să ne acceptăm şi să încetăm a ne mai urî atât de mult exteriorul. Până la urmă, este doar o mica parte din structura noastră. Dacă am implementa această gândire tuturor oamenilor, am avea o societate cu mult mai puţin complexată şi obsedată de aspectul fizic.
Acest înveliş nu reprezintă decât 1% din totul unitar din care este compus un om. Pentru mine, stratul întâi este doar forma pe care sufletul nostru o adoptă aici, pe Pământ. Fără formă, am pluti în neant, ca nişte suflete libere, lipsite de comunicare inter-umană. Gândiţi-vă numai la pictori, cum ar mai putea ei să creeze dacă le răpim stratul extern!? Cred că fiecare om este mult mai mult decât arătă, însă doar anumite persoane pot da la o parte stratul şi să privească direct în suflet. Acele persoane alcătuiesc şi stratul numărul doi.
Al doilea strat este dur şi înalt ca un zid. Doar persoanele care ne dăruiesc iubire îi pot provoca nenumărate fisuri , încât reuşesc să spargă  în totalitate protecţia pusă sufletului de către noi. Adunăm necazurile, etichetele, dezamăgirile şi cuvintele urâte, ca apoi să clădim un zid în interior, în speranţa că nu va mai îndrăzni nimeni să-l distrugă… dar se mai întâmplă şi miracole în viaţa unui om, nu?!
Mama îşi va vedea întodeauna copilul ca fiind cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai talentat. Chiar şi adult, el tot “puiul mamei” va fii.
Iubitul/iubita se trezeşte noaptea, ne sărută delicat şi şopteşte un “te iubesc” sincer, după ce a văzut sufletul lipsit de zid.  De aici a pornit şi expresia “a face dragoste”; pentru că atunci când faci dragoste cu cineva, nu-ţi expui doar trupul gol în faţa iubirii, ci şi sufletul, la fel de gol.
Dacă tot vorbim de gol, ajungem si la al treilea strat, stratul singurătăţii sau stratul cel personal. Acest strat e unic, fiecare având gânduri, emoţii, gesturi diferite atunci când se lasă prinşi în capcana însingurării.
Poţi să asculţi simfonia a V-a de Beethoven, să citeşti poezii de Adrian Păunescu şi să plângi de fericire sau poţi să faci poze cât e ziua de lungă sau poţi să vizitezi un muzeu, să vezi un film, dar să fii de unul singur.
Singurătatea e un strat bun, asta în cazul în care ştii să-l foloseşti pentru curăţarea sufletului.
Unii au nevoie de un înveliş mai mare, adoră lipsa comunicării şi preferă liniştea în pofida unui număr mare de prieteni cu care să iasă în oraş. Încă un motiv pentru care oamenii sunt diferiţi, dar totuşi pot convieţui între ei.
Penultimul strat este cel anatomic, alcătuit din organele învăţate la orele de biologie, reacţiile care se petrec zilnic în organism, celulele, sângele, lichidele, proteinele, vitaminele… etc.
Oamenii sunt atomi ai Universului, Universul e compus tot din atomi, aşadar fiecare dintre noi este un mic Univers, având în noi praf stelar de la naşterea lumii pe care o ştim astăzi şi rămăşiţe de la strămoşi.

Ultimul strat este însuşi sufletul, nucleul Universului uman, cel care uneşte toate straturile şi va atinge eternitatea fiindcă el nu are moarte.  

Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

ceva în care n-am crezut vreodată.

Câteodată e tăcere

Te caut şi nu mă găsesc.