Abisul maritim a născut infiniţii morţii

Abia mă văd în oceanul eliberării

-unde toţi ipocriţii se aruncă

să se spele de păcate gri

şi să-ndeplinească o poruncă

grea de dus; … mulţi se scufundă…

Porunca e despre fericire şi amor

două idei sentimentale de bază, făr-ele mori

Fericirea se găseşte în străfunduri,

iar până la amor trebuie să te afunzi

în oceanul infinit,… printre infiniţii “fericiţi”…

Le vrei sau nu, treabă de interes strict personală;

însă tu trebuie să-noţi pentru ele

altfel nu te poţi elibera… şi devine din ce în ce mai letală

…viaţa fără ele…

Le-ai dobândit deja? Te-ai născut un fericit

şi amorezat din amor propriu şi dulce?

Perfect, eşti liber! Ce mai cauţi aici?!

Du-te, descoperă, trăieşte, fericeşte nefericiţii prea fericiţi

Dragostea te ţine ca să nu pici

printre infiniţii disperaţi care se-neacă

căutând speranţa eliberării…

…şi visul nemuririi…

Eu încă mă lupt, mă târşâi cu suflet cu tot prin

curentul de nestăvilit al oamenilor prinşi

Unii se agaţă, mă vor înecată…

E o bătălie comună, care

nu-ţi lasă timp şi loc a respira deloc

te-neci singur, înecat de alţii

te pierzi în căutare, fără a te elibera

şi mori, şi mori… de-atâtea ori

devii şi tu un infinit pierdut în oceanul menit să

îţi deschidă calea către evadare…

…către libertate, către realitatea adevărată!...

… Şi te scufunzi…încet…încet…