Precum cine?...

Ca timbrul pe scrisoare mă lipesc de vise

şi le-ncalec în zbor, până sus, lângă câteva stele

Ca adresa pe scrisoare, scrisă-n colţ pară-mi-se,

zbor înlănţuită de cuvinte şi mi-e greu să rămân cu ele…

Ca scoica atinsă de spuma mării,

mă arunc în valurile vieţii atât de amare

Ca pescăruşul viteaz ce-n asfinţit se pierde,

mă scufund şi eu în nocturnele dureri sinucigaşe…

Ca sărutul iubitei pe obrazul ud de ploaie,

mă preling către un orizont de nicăieri

Ca mâinile împreunate şi amorurile declarate,

mă preling încet în singurătate…

Ca ţipătul animalului transformat în bestie,

mă consider eternă în minciuna mea

Ca muşcătura avidă a unui lup,

mă consider centru în paralelismul meu cu Universul…

Precum braţele dulci ale mamei când eşti prunc,

mă zăresc cu-un viitor incert…

Precum vântul mângâietor pe timp de toamnă,

mă zăresc purtată de timp prin viaţă…

Precum un scriitor care visează lent,

mă simt a mea şi-a nimănui

Precum o poezie lipsită de rimă şi de titlu,

mă simt inutilă…

Cine-mi pansează şi mie trupul schingiuit de gânduri negre?

Cine are grijă şi de sufletul meu obosit şi gri?

Cine mă va vrea doar pentru că sunt eu şi că exist?

Cineva?!...

-probabil le e teamă-

Cine va ştii să mă iubească înfiorător de intens?

Cine?...