Numeri clipele cu mine?

Aud cum se scurge,

   -în fluctuaţii agasante-

infinitul scurt al clipei.

Îl aud cum sacadează din loc în loc,

  -căutând un adăpost-

de coşmarurile care vor să-l prade.

Tristul, melancolicul, disperatul…îl ucid şi

  -nici nu vor să-l asculte-

Îi declară inutilitatea şi-l reneagă.

O, vai! dar ei nu percep o idee simplistă

  -oprindu-l, se opresc pe ei-

 şi-şi îngroapă sufletele în timpul mort…

Are un zâmbet suav acest infinit

  -ne caută, ne cercetează dinamic-

şi ne zâmbeşte dacă-l plasăm prin vise.

Îmbrăţişaţi clipa, iar fericirea va fi protector peste voi;

Ascultaţi clipa, iar infinitul va fi şi feerie şi adevăr în existenţă!

Să nu râdeţi de cei prea sărmani în clipe…

ei sunt coşmarul lumii,

ei sunt povara milionarilor orbi care-şi irosesc clipele…

Cum îi putem călăuzi prin infinitul mic al clipei? Cum?

Le-aş da clipe din infinitul meu

numai să simtă şi ei o clipă,

dar s-o simtă!