Ospăţ din mine

Am poftă să mă arunc în gol câteodată

Să-mi reneg definiţia umană

Şi totul, care se luptă să fie definit

Am poftă să-mi creez o nouă identitate

Poate mă voi metamorfoza în gri

Cu toate acestea, rememorez curcubeele vitale

Şi constat că niciunul nu poate fi gri…

Am poftă să-mi mângâi sufletul; să-l învelesc în straturi blânde de-alinare

Să-l sărut cu sfială pe o margine nedefinită

Ca apoi să-i şoptesc dulce cât e de infinit!...

Am poftă să muşc din mine pentru a-mi gusta gândurile

Şi să-mi sărez după gust visele…

Cineva pofticios aici? Nu-şi doreşte nimeni gustul sufletului să-l afle?

…

Atunci, rămâne ca eu să mă-nfrupt

Din geniul sufletului propriu

Şi din aroma iluminării culte…

“poftă bună mie!”