Sensul lui Hades

Păsările se alungă singure

Strigătul lui Hades îmbie noaptea goală

Natura se răscoală

Ţipăt-n ţipăt buimac aievea în realităţi

Ajungi să scrii în degete

Să mergi în mâini

Să vorbeşti pe spate

Şi să faci dragoste în pustiu

Amorul ţi-l îngropi în sărăcie

După ce l-ai consumat pe frunze moarte

Te jeleşti o oră, poate două

Între timp, tu tot faci dragoste cu

cerul, norii, munţii şi abstracţia peisajului din jur

De ce ţi-e teamă?

Te crezi zeu nemuritor

Hades te mai strigă în pustiul nimicitor

Urechea ta se-acoperă-n schimb

De gunoaie; eşti preocupat să ţi le strângi

Lipsit de sens şi golit de tine ai rămas

Pustiit de gânduri şi făr’ de suflet

Ai săvârşit prea mult amor cu viaţa

Iar ea te-a-ngropat la rândul în pădure.

Trist e să fii îndrăgostit de viaţă şi să mori cu ea, iubind-o…