Nu…

Credit: Tumblr

Caut, caut şi nu găsesc… disperarea

mă prinde, mă cuprinde

Ca o ceaţă mă-mpresoară, mă acoperă

Pierd conexiunea cu realitatea voastră

şi mă-ntorc… tăcută printre vise…

Visez, visez şi nu înţeleg… groaza

mă atinge, mă-nfaşcă

Lent, apoi fulgerător mă transport pănă la

Calea de-ntoarcere?! A dispărut portalul realităţii absurd

Mă purific prin imaginaţie şi-n suflet.

Simt, simt şi nu văd… delirul

mă-mbracă, mă-mbrăţişează

Precum copacul zguduit, cu ramuri uscate;

culeg roadele inexistente pentru a-mi hrăni dezgustul vieţii

Mă mânjesc cu sucul morţii otrăvitor

Timp din timp, netrecător…

Gândesc, gândesc şi (mă) luminez… extazul

e aici, prezent; există!

Orgasmul ludic elucidat prin vise

îmi gâdilă organele, râde sufletul

Iar eu… sunt prinsă între realităţi

lipite de mine, intangibile

care-mi sfâşie retina, timpul

îmi taie simţurile din rădăcină

mă uit inertă pe-un pavaj al sorţii pustii

cu lacrimi, cu flăcări, cu dorinţe

Cu mine, visătoare

într-o realitate trecătoare…