Contemplare.

     Voi începe prin a defini acest text ca fiind ceea ce nu este: o înşiruire banală de lecţii de viaţă născute din cele mai claustrante constrângeri pe care o tânără de 19 ani le poate simţi pe o perioadă îndelungată de timp. Nu am pregătirea necesară să vă ofer soluţii dacă vă confruntaţi cu stări dilematice similare, nu sunt nici psiholog, nici vreun antrenor personal abil, ci sunt o fată care a citit prea mult, o fată care se pierde uşor pe sine, un copil care de cele mai multe ori refuză să intre în lumea celor mari. Din păcate pentru mine, timpul nu stă. Panta rhei. Eu nu-mi pot aduce decât aminte cine am fost şi tot ce mi-a mai rămas palpabil şi cu un vag sens este arta pe care o nasc din prea plinul durerii mele interioare sau din prea fericirea ce nu mi se întâmplă atât de des. 
     Următoarele cuvinte pe care le veţi citi sunt reale. Îmi ard viscerele până la epuizare şi insomnii, mă furnică impulsuri creatoare de nestăvilit, iar ceea ce reprezint ca individ nu reflectă nici măcar un sfert din ceea ce gândesc. Compromisul e lege de aur într-o lume guvernată de oameni care se tem de orice rază de soare. În ultima carte apărută la Humanitas, Ana Blandiana spune că cea mai mare libertate e indiferenţa. Eu spun că cel mai mare curaj e asumarea vădită a indiferenţei ca mod de percepere şi acumulare a exteriorului în sine (fiindcă sufletul uman este o oglindă – comunicăm cu inconştientul prin vise şi instincte reprimate din teamă, cu subconştientul prin puseuri de memorie, iar în conştient se află acea parte activă care ne determină să continuăm să găsim Răspunsul). 
     Nu cred că mai este necesar să menţionez faptul că introspecţia şi solitudinea favorizează incubaţia acestor idei, dar nu vreau să se înţeleagă că izolarea e menirea de bază a artistului. Nu. Nu. Totul trebuie calibrat echitabil pentru ambele părţi (linişte – zgomot), echilibrul provenind din experienţa gustului şi a (re-)cunoaşterii preferinţelor. 
     Aşadar, iată cele optsprezece lecţii de viaţă pe care le-am învăţat după un lung proces dureros de digestie cu fiere, dar şi cu miere.

1. Experimentează până ceea ce te va pasiona pentru tot restul vieţii se va agăţa de  tine într-un fel sau altul. Nu ezita să eşuezi. Face parte din evoluţie.

2. Uneori, e indicat să povesteşti prin ce stări contradictorii te zbaţi deoarece ai putea întâlni persoane care fie au trecut prin aceleaşi emoţii, fie ţin la tine şi sunt dispuse să te ajute din compasiune (cu tendinţe spre depăşirea amorului propriu).

3. Cea mai sinceră şi adevărată dragoste pe care o poţi primi vreodată provine numai şi numai de la tine.

4. Caută mici bucurii în fiecare zi care te ajută să zâmbeşti, acele momente care te fac să realizezi că fiecare zi înseamnă renaştere, alungarea cortinei pe care scrie “coşmar”.

5. Îţi trebuie curaj pentru a reuşi. Celelalte valori (inteligenţa, frumuseţea, candoarea…) sunt nemăsurabile şi se regăsesc în orice om ca o dovadă a unicităţii. 

6. Educă-te prin lectură ca mod de viaţă.

7. Paradisul pierdut este, într-adevăr, copilăria.

8. Nu pot iubi pe nimeni suficient de sincer atâta timp cât trăiesc fiindcă mereu mă voi raporta la acele clipe de răgaz perfect complementare cu introspecţia. Voi raporta totul la mine, ceea ce înseamnă criterii dure de selecţie, dar, precum o sită foarte fină, elimin toate impurităţile şi-mi acord calitate mai presus de cantitate. 

9. Răbdare.

10. A scrie pentru propria persoană, nu pentru posteritate. 

11. Oamenii se schimbă. Tu te schimbi. Floarea capătă o sămânţă care naşte o altă floare.

12. Să nu ai regrete. Dacă la momentul respectiv decizia ta a fost o sursă de  incomensurabilă fericire, atunci nu merită să te lamentezi în gânduri prea amare. Timpul oricum modifică perspectiva.

13. Sinuciderea nu este o soluţie atâta timp cât anumiţi oameni se gândesc la tine necondiţionat. Dezamăgirea lor înseamnă o amintire dureroasă, iar oamenii nu ar trebui să dezamăgească. Cel mai greu lucru în viaţă e să trăieşti printr-un sens/pentru un sens, iar când vei renunţa la filosofie (adevărata provocare e să găseşti răspunsul la această întrebare: “merită sau nu să trăieşti? care sunt motivele pentru care aleg să trăiesc?”) – abia atunci sufletul ţi se va elibera şi vei putea trăi o viaţă.

14. Adevărul e doar al meu fiindcă subiectivitatea produce variante. Şi există atâtea variante câţi oameni există.

15. Totul curge, aşa că lasă planurile şi agonia secundelor care se pierd în urma ta şi bucură-te de fiecare secundă care ţi-a mai rămas. Vrei să pictezi – pictează!, vrei să cânţi la chitară- cântă!, vrei să visezi – visează!; nimic mai simplu. Tu eşti stăpânul tău, tu îţi oferi libertatea de a fi.

16. Acceptă că eşti precum o stâncă în mijlocul furtunii, doar că tu te afli ca un spectator calm care contemplă frumuseţea haosului şi a nebuniei.

17. Infinitul există doar în imaginaţie. Restul e creaţie pură pentru satisfacerea nevoilor intrinseci de siguranţă şi confort. 

18. Încă nu mi-am găsit sensul de a fi şi nici nu ştiu cine sunt. Sunt cea care a simţit toate acestea sau cea care a scris după o îndelungată analiză? Nu mă grăbesc să descopăr fiindcă am încredere că secretul esenţei mele mi se va releva într-un fel sau altul dacă am răbdare. Îmi iert neştiinţa şi continui să caut, devin o conglomerare de atomi coordonată de inocenţă şi acceptarea infinitului de posibilităţi pe care le posed. Incertitudinea e şi ea o certitudine. Dar este ceva sigur în aceste clipe pentru mine: vreau să învăţ să fiu om.


Caspar David Friedrich - Mönch am Meer

Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

ceva în care n-am crezut vreodată.

Câteodată e tăcere