Nostalgie de iarnă

Deschid o fereastră într-o abundenţă de fulgi
transferul de căldură/frig e instant,
eu îmi caut ţigara albastră cu miros de lacrimă.

Banală interacţiune dintre mine şi muzică;
mă topesc în albul notelor de-afară
şi cu vâscozitatea amară a ţigării albastre desenez îngeri.

Respir – şi-atât - … totul curge, eu nu plâng
devin o statuie de gânduri, ard mocnit
pentru fiecare notă, fiecare fulg, fiecare fum.

Mă ard singură şi mă-nec cu propriul fum,
chiştiocul se pierde în marea imaculată,
degetele-mi sunt albastre – se vaporizează –

Mă dezintegrez în fulgi albaştrii volatili
topesc, îngheţ, fiind sclavă a naturii la rându-mi
alunec spre amintirile momentelor iubite… prea puţin.

Vântul mă spulberă, conturându-mă dezechilibrat
zbor alături de crăiasă,
sunt una cu natura, una cu universul, una cu eu.



Comentarii

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

ceva în care n-am crezut vreodată.