Nostalgie de iarnă

Deschid o fereastră într-o abundenţă de fulgi

transferul de căldură/frig e instant,

eu îmi caut ţigara albastră cu miros de lacrimă.

Banală interacţiune dintre mine şi muzică;

mă topesc în albul notelor de-afară

şi cu vâscozitatea amară a ţigării albastre desenez îngeri.

Respir – şi-atât - … totul curge, eu nu plâng

devin o statuie de gânduri, ard mocnit

pentru fiecare notă, fiecare fulg, fiecare fum.

Mă ard singură şi mă-nec cu propriul fum,

chiştiocul se pierde în marea imaculată,

degetele-mi sunt albastre – se vaporizează –

Mă dezintegrez în fulgi albaştrii volatili

topesc, îngheţ, fiind sclavă a naturii la rându-mi

alunec spre amintirile momentelor iubite… prea puţin.

Vântul mă spulberă, conturându-mă dezechilibrat

zbor alături de crăiasă,

sunt una cu natura, una cu universul, una cu eu.