...Bieţii de ei

Buimacă, aud cum se sparg zgomotele
secunde de cristal se scutură din cer
cu cât clipesc mai mult
cu atât ele cad mai mult(e)…

M-am trezit dintr-un somn al genelor,
mi-au amorţit pomeţii şi degetele
picioarele sunt încremenite pe asphalt,
cioburi cad din cer,
mă sparg incoerent…

Zbor antagonic, timpul s-a îndrăgostit de mine
şi mă vrea crăiasă în castelul lui…
a spus că-mi îndeplineşte o ultimă dorinţă
de muritoare…
“Fă să nu mai fie timp!”
Zâmbet inocent – “E imposibil,
altfel n-aţi mai exista…”
Am închis ochii şi l-am lăsat să mă seducă,
pe drum – am început să plâng,
iar lacrimile mele erau clipe de cristal
ce se spărgeau peste bieţii privitori.




Comentarii

Trimiteți un comentariu

Popular

Trăim într-o lume reală sau iluzorie?

Pisica cu ochi de sticlă

ceva în care n-am crezut vreodată.

Câteodată e tăcere